Lupul, paznic la oi! tarul CFR, escroc dovedit, a fost numit sef la ADP Sector 1

Lupul, paznic la oi! tarul CFR, escroc dovedit, a fost numit sef la ADP Sector 1

Lupul, paznic la oi! tarul CFR, escroc dovedit, a fost numit sef la ADP Sector 1

Pe site-ul Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 1, Alexandru Noapteş este trecut ca director-adjunct, iar director general este Marian Marinescu, proaspăt numit şi el. Noul şef al ADP Sector 1 a declarat pentru Digi24 că va modifica organigrama instituţiei, astfel încât Alexandru Noapteş să aibă în subordine toate direcţiile importante.

„El se va ocupa de serviciul mecanizare, serviciul drumuri, de serviciul spaţii verzi, compartimentul auto, parcările, semnalizările rutiere şi să vedem ce-i mai dau să facă”, a declarat Marian Marinescu, director general al ADP Sector 1. Instituţia a avut anul trecut un buget de peste 80 de milioane de euro. Aceşti bani vor intra pe mâna fostului şef al CFR Călători.

Directorul general al ADP Sector 1 va avea în subordine doar două direcţii. „Strict juridic o să fie strict la mine contabilitatea, resursele umane clar o să fie la mine, achiziţiile publice... ori la mine, ori la el, vedem cum că şi ăsta e un serviciu destul de greu, biroul de inspecţie probabil o să fie la el, îl dau la el”, a declarat Marian Marinescu.

Cine este Alexandru Noapteş

Alexandru Noapteş a intrat în vizorul opiniei publice în 2009, când un ziar central a publicat facturi din care reieşea că fostul şef al CFR Călători a cheltuit 72.500 de dolari în doar trei zile, în magazine de lux din New York. Inspectorii ANI s-au autosesizat şi au descoperit că Alexandru Noapteş avea în conturi 1,4 milioane de euro pe care nu i-a putut justifica. Instanţa Supremă a decis pe 12 decembrie 2014 confiscarea sumei.

Alexandru Noapteş este cuscrul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. Fiica fostului şef al CFR Călători, Irina Noapteş, s-a căsătorit în septembrie 2014 cu Andrei Hrebenciuc.

Comments