Managerul Institutului Inimii din Cluj: Florin Piersic sufera de septicemie, iar viata ii este pusa...


Florin Piersic, 88 de ani, are o infectie generalizata in sange, septicemie, care ii poate pune viata in pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crisan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marti seara, cu un avion SMURD, marele actor la Bucuresti.


Florin Piersic ,,sufera de septicemie, este o infectie generalizata in corp, care ii poate pune viata in pericol", a declarat Florin Crisan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, pentru Hotnews.


Florin Piersic are o proteza la picior, de unde a pornit si infectia, si un stimulator cardiac.


In cazul in care va trece cu bine peste aceasta infectie in urma tratamentului medicamentos care i se administreaza, actorul va fi transferat de la Institutul de Boli Infectioase Matei Bals la un alt spital din Bucuresti, pentru evaluarea protezei sale ortopedice, a mai precizat managerul Institutului Inimii din Cluj.


La randul sau, medicul Horia Rosianu, de la Institutul Inimii din Cluj, a declarat ca Florin Piersic, avea septicemie, cand s-a internat in unitatea medicala, si a precizat ca trebuiau indepartate proteza de genunchi si stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infectie.


,,Situatia era a unui pacient cu septicemie, cu o infectie generalizata in sange, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea doua particularitati, si anume doua zone protetice: proteza de genunchi si material protetic in inima, adica stimulatorul cardiac cu cele doua sonde ale lui", a declarat Horia Rosianu, miercuri, intr-o conferinta de presa, citat de News.ro.


,,Ar fi trebuit extrasa proteza de genunchi. Sigur, este o actiune pe care nu ne-o putem noi asuma, nu apartine specialitatii noastre, dar in acelasi timp, din nefericire, cum sigur putea sa fie de asteptat, s-au infectat si sondele stimulatorului cardiac, sonde care sunt direct in inima", a mai declarat Horia Rosianu.


El a a precizat ca, pentru a fi rezolvata problema infectiei, era nevoie de indepartarea protezei de genunchi si a stimulatorului cardiac.


Medicii de la ,,Matei Bals": Florin Piersic se afla in stare stabila, dar evolutia poate fi imprevizibila


Mai devreme, reprezentantii de la Institutul ,,Matei Bals" au anuntat ca actorul Florin Piersic se afla ,,intr-o evaluare complexa legata de procesul infectios" inca de la internarea in Institutul ,,Matei Bals" din Bucuresti, iar la acest moment, starea sa este stabila.


,,Maestru Florin Piersic doreste sa transmita ganduri bune pentru toti admiratorii dumnealui si sa ii asigure ca <>. Incepand din momentul internarii, 7 mai, ora 22:30, domnul Florin Piersic se afla intr-o evaluare complexa legata de procesul infectios, care presupune abordare multidisciplinara (ortopedica, cardiologica)", au transmis reprezentantii Institutului ,,Matei Bals" din Bucuresti.


Medicii au precizat ca marele actor se afla sub stricta supraveghere medicala, dar evolutia poate fi imprevizibila: ,,Nu putem face afirmatii privitoare la evolutie, tinand cont de varsta si de comorbiditati", au mai transmis oficialii unitatii medicale.


Florin Piersic a fost transferat, marti seara, de la Cluj-Napoca la Bucuresti, cu un avion SMURD, care se afla in Ungaria pentru un exercitiu NATO.


Marele actor a ajuns in jurul datei de 17 aprilie la Spitalul Militar din Cluj cu infectie generalizata in organism, care se extinsese in corp de la genunchi. Dupa ce infectia a afectat si inima actorului, medicii de la Spitalul Militar l-au transferat pe Florin Piersic la Institutul Inimii, au precizat managerul Institutului Inimii din Cluj, Florin Crisan, si directorul medical, Adrian Molnar.


Pe 29 aprilie, Florin Piersic a fost adus la Institutul Inimii, unde s-a constatat prezenta unor infectii la sondele din stimulatorul cardiac care i-a fost implantat in urma cu 15 ani.


,,Nu s-a impus o interventie chirurgicala imediata. Am evaluat situatia, dupa ce faceam incarcarea cu antibiotice sa facem interventie sa scoatem sondele", a precizat medicul Adrian Molnar, citat de G4media.



Comments