MAREA BRITANIE – Vesti bune pentru romani de la presedinte

MAREA BRITANIE – Vesti bune pentru romani de la presedinte

Marea Britanie. Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că românii vor putea munci în continuare în Regat, chiar şi după referendumul de ieşire din UE.

Şeful statului a primit asigurări în acest sens de la premierul britanic David Cameron, la summitul UE de la Bruxelles.

“Pentru noi, sunt foarte multe mize și suntem hotărâți să ne negociem poziția foarte bine. În primul rând, sigur, poziția românilor care lucrează și trăiesc în Marea Britanie. Și, apropo, am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo. Este, din păcate, foarte clar că nimeni nu a avut un plan B. Acest lucru ne arată că toți s-au așteptat să se voteze pentru Remain și au fost surprinși de rezultat. Chiar premierul Cameron ne-a confirmat că tabăra Leave nu are niciun plan concret”, a declarat Iohannis.

sursa

Comments