Marturia ofiterului ajuns sofer de taxi de Anglia, mahnit de abuzurile din Politie: ,,Oamenii n-au c...

În timp ce comandatul Poliţiei bârlădene a invocat după descinderea procurorilor la sediul Poliţiei Bârlad, de săptămâna trecută, că este victima unui abuz asemenea comisarului-şef Traian Berbeceanu, de la Brigada de Combaterea Crimei Oranizate Alba Iulia, surse din rândul poliţiştilor afirmă că, de fapt, Vasile Chelaru este omul care a abuzat sistematic de funcţia pe care o deţine de mai bine de 12 ani. 

De-a lungul anilor, împotriva şefului Poliţiei bârlădene s-au făcut mai multe plângeri, fiind acuzat că protejează anumite grupuri de interese. În anul 2007, Poliţia Bârlad a fost zguduită de un scandal fără precedent, după ce un ofiţer din cadrul Biroului Economic a îndrăznit să se revolte împotriva comisarului-şef Vasile Chelaru, după ce a fost apostrofat că a îndrăznit să-i amendeze un prieten, un cunoscut afacerist şi politician din Bârlad, Ciprian Feraru, în prezent consilier judeţean PSD.

Ofiţerul Mihai Cucu, absolvent al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2005, era catalogat drept unul dintre cei mai valoroşi poliţişti vasluieni, însă curajul său avea să îl alunge din Poliţia. În anul 2011, a demisionat din Poliţie, scârbit de tot ceea ce i se întâmplase şi întreg sistemul, dar şi convins că dacă ar mai fi rămas în Poliţie ar fi fost condamnat să fie un cal de bătaie toată viaţa, fară şansa de a evolua profesional. În prezent, Mihai Cucu este şofer de taxi în Londra, unde câştigă în două luni, cât într-un an, ca ofiţer în România: ”În vreun an voi fi în măsură să imi iau casa mea cu banii jos. Lucru pe care nu aş fi putut să îl fac în veci lucrând cinstit şi corect în poliţie”.

Mihai Cucu povesteşte, în exclusivitate pentru ”Adevărul”, despre dezamăgirile şi abuzurile care l-au determinat să părăsească Poliţia Română, despre curajul de a-şi demasca şeful, despre nepotismele şi protejaţii din Poliţie, dar şi despre cum a fost pus la zid de superiorii care îl protejau pe şeful Poliţiei Bârlad.

Cum a fost amendat prietenul şefului Poliţiei Bârlad

În aprilie 2007, trei ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui şi Biroului de Investigare a Fraudelor Bârlad, o verificare la o societate din Bârlad, care administra o sală de jocuri, ce aparţine omului de afaceri Ciprian Feraru, potrivit unui plan de acţiune aprobat de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mihai Cucu povesteşte că au fost persiflaţi de afacerist, care le-a declarat că are toate licenţele pentru programele şi jocurile instalate şi care sunt puse la dispoziţia clienţilor pentru a fi închiriate, dar că, la momentul controlului acestea se găseau la domiciliul său. Având în vedere acest aspect, poliţiştii l-auinvitat pe Feraru Ciprian să se prezinte la Poliţia Municipiului Bârlad, pentru a prezenta organelor de poliţie licenţele în cauză. 

FOTO: Vasile Chelaru, şeful Poliţiei Bârlad

”Am fost surprins că, în aceeaşi zi, după efectuarea verificării sus amintite, deşi era liber după serviciu AOS de noapte, scms. Budacu Puiu m-a interpelat undeva în faţa fostului sediu al BRD – Bârlad, vis-à-vis de sediul Poliţiei Municipiului Bârlad şi mi-a spus că are un prieten foarte bun căruia i-am efectuat o verificare şi că acesta se numeşte Feraru Ciprian şi că acest tip ar avea toate licenţele pentru programele şi jocurile instalate pe calculatoarele de la sala sa de internet deoarece chiar el l-a verificat cu altă ocazie. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că Feraru Ciprian este bun prieten şi cu domnul Chelaru Vasile, şeful Poliţiei Municipiului Bârlad”, povesteşte Mihai Cucu.

A doua zi, afaceristul s-a prezentat la Poliţia Bârlad, unde i s-a comunicat că urmează să fie sancţionat conform O.G. nr. 25 / 2006 întrucât licenţele trebuiau să se afle, potrivit legii la punctul de lucru al societăţii sale şi nu la domiciliul său.

Chemat ”la raport”, după ”gafa” amendării prietenului şefului

La nici 10 minute după ce afaceristul Ciprian Feraru a părăsit biroul, subinspectorul Mihai Cucu a fost sunat în birou de către Vasile Chelaru, care i-a cerut să se prezinte în biroul său. 

”Domnul Chelaru Vasile mi-a spus că Feraru Ciprian este un bun prieten al său. Domnul comisar a ţinut să precizeze că, înainte să vină la mine în birou, domnul Feraru Ciprian a trecut pe la el şi că el l-a întrebat dacă doreşte să vorbească cu ofiţerul la care trebuie să se prezinte în prealabil, dar domnul Feraru Ciprian ar fi spus că nu sunt nici un fel de probleme şi nu este nevoie. Domnul Chelaru Vasile a ţinut să precizeze că nu mă învaţă dumnealui cum să aplic sancţiunile contravenţionale, dar că în cazul domnului Feraru aş fi putut să dau un avertisment şi mi-a sugerat că, dacă vreau sau o schimb în avertisment. Eu i-am spus domnului comisar că eu consider că sancţiunea este corect aplicată şi că rămâne neschimbată. Văzând această atitudine fermă din partea mea, domnul Chelaru Vasile a ţinut să precizeze că noi, poliţiştii, nu ar trebui să aplicăm sancţiuni contravenţionale ca lucrătorii din cadrul Gărzii Financiare”, îşi aminteşte Mihai Cucu.

După câteva zile, ofiţerul s-a întâlnit în cadrul unei alte acţiuni cu poliţistul Budacu Puiu, care l-a avertizat că a făcut o mare gafă, amendându-l pe Feraru, pentru că nu era doar prietenul său, ci şi al şefului. Fostul poliţist afirmă că în Poliţie s-a înrădăcinat cutuma protejării cercurilor de interese, iar intervenţia şefilor pentru diferite persoane era frecventă.

”Am fost şi sunt un idealist. La primul derapaj pe care l-am simţit, am reacţionat. Poate că a fost şi tinereţea. Dar nu regret nimic. Şi sunt convins că dacă măcar 30% din cei care sunt revoltaţi ar lua poziţie, sistemul s-ar schimba. Dar oamenii nu au curaj să o facă. Sunt laşi. Oamenii încă nu au ajuns la nivelul de conştiinţă necesar schimbării sistemului”, Mihai Cucu, fost ofiţer IPJ Vaslui

Considerând intervenţia şefului său un abuz, poliţistul Cucu a întocmit un raport, în care a descris întreaga situaţie, şi l-a înaintat adjunctului şefului IPJ Vaslui, de la acea vreme, comisar-şef Ioan Graur, singurul în care avea încredere. Pe plan local, s-a speculat ani la rând că şeful Poliţiei Bârlad, Vasile Chelaru, era unul dintre protejaţii fostului şef al IPJ Vaslui, comisar-şef Mihai Carp, în prezent trimis în judecată într-un dosar de corupţie.

Cum a sustras şeful Poliţiei Bârlad procesul verbal, prin care i-a fost amendat prietenul

Poliţistul Cucu este convins că adjunctul IPJ Vaslui ştia de relaţia apropiată pe care şeful IPJ o avea cu şeful Poliţiei Bârlad. Coincidenţă sau nu, un ofiţer din cadrul Compartimentului de Control Intern a fost trimis să efectueze verificări la Bârlad, în perioada în care Chelaru şi Carp se aflau în concediu de odihnă. În urma verificărilor s-a constatat că Vasile Chelaru a sustras din incinta Poliţiei Municipiului Bârlad procesul verbal prin care a fost sancţionat contravenţional numitul Feraru Ciprian. În timpul verificărilor, Chelaru a trimis-o pe sora sa să aducă la Poliţia Municipiului Bârlad procesul verbal , în vederea înregistrării, după ce s-a constatat că lipseşte, întrucât acesta era plecat în concediu de odihnă.

Pe 17 septembrie 2007, poliţistul Cucu a fost covocat de către conducerea IPJ Vaslui pentru a i se aduce la cunoştinţă rezultatele controlului. Astfel, comandantul Carp l-a informat că fapta şefului Poliţiei Bârlad, de a sustrage din Poliţie un proces verbal, nu a produs consecinţe juridice, drept pentru care nu se vor lua măsuri împotriva lui.

”În convocarea la care am fost chemat la data de 17.09.2007, am fost atenţionat de către d-l comisar şef Carp Mihai cu privire la faptul că nu stau bine cu indicatorii şi că la sfârşitul anului am să vreau calificativul “foarte bine”. Mi s-a pus în vedere că ar trebui “să îmi văd de treaba mea”. Mi s-a pus în vedere că ar trebui să vorbesc mai puţin şi astfel am hotărât că e mai bine să scriu, pentru că nu aş fi vrut ca cele ce mi s-au întâmplat mie să se mai întâmple şi altor colegi ai mei”, Mihai Cucu, fost poliţist

Şeful Poliţiei Bârlad scos de sub urmărire penală

Revoltat de decizia şefilor IPJ, poliţistul Cucu a înaintat memorii tuturor structurilor juridice şi nu numai: IGPR, DGA, Parchetul General şi chiar Preşedinţie. În urma demersurilor, procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi au dispus o anchetă, la finalul căreia au dispus neînceperea urmăririi penale a şefului Poliţiei Bârlad, arătând că ”nu exista suficiente dovezi în sustinerea ipotezei ca numitul Chelaru Vasile a luat procesul verbal cu intentia de a scoate inscrisul definitiv din evidenta Politiei Bîrlad iar versiunea prezentată de acesta în apărare – că ar fi luat înscrisul pentru efectuarea unei xerocopii , nu este infirmată de probele administrate în cauză”.

”Concluzionam că deşi a existat o actiune de scoatere a înscrisului din sediul Politiei Bârlad , aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infractiuni , lipsind intentia de a sustrage documentul. 
În ceea ce priveşte modul de exercitare a atributiunilor de serviciu constatăm  că faţă  de numitul Chelaru Vasile a fost  luată masura atentionarii în scris conform prev. art. 15 lit. „a” din Ordinul MAI nr. 400/2004 , neexistînd indicii că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu”, se arată în soluţia procurorului DNA. Mihai Cucu a contestat soluţia, însă şeful ST DNA Iaşi de la acea vreme, Corneliu Ghoerghiţă a menţinut soluţia iniţială.

Preţul nedreptăţilor 

Intrat în dizgraţia superiorilor, poliţistul Mihai Cucu a părăsit Poliţia Bârlad în anul 2007, fiind mutat la Serviciul Economic din cadrul IPJ Vaslui. 
”Am ajuns la Vaslui la solicitarea expresa a fostului şef de Serviciu Economic din cadrul IPJ Vaslui, Marin Gardea, pensionat acum. Un om caruia nu aş avea să îi reproşez nimic altceva decat comunicarea uşor deficitară cu oamenii din subordine. Dar ne considera pe toţi ca pe copiii lui Şi ne-ar fi aparat pe oricare impotriva oricarui abuz cu toata priceperea lui şi experienta pe care o avea, în limitele legale. Poate că dacă la vremea respectiva Chelaru ar fi fost pedepsit nu s-ar fi escaladat pâna la episodul Rutiera, un derapaj total al politiei vasluiene”, a completat fostul ofiţer, Mihai Cucu.

În 2011, pe fondul tăierilor salariale a bugetarilor, dar şi scârbit de ”un sistem putred”, a părăsit Poliţia Română. 

Şeful Poliţiei Bârlad este prezentat în această după amiază în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Vasile Chelaru este acuzat de abuz în serviciu, instigare la fals şi instigare la delapidare.
”Nu mă încantă cu nimic faptul ca li se intamplă ceva rau. Dar simt, în sfarşit, ca răul făcut, mai devreme sau mai tarziu, se plăteşte”, a concluzionat fostul poliţist vasluian.
FOTO: Vasile Chelaru a fost reţinut luni pentru 24 de ore

Comments