Medic, ANUNT sumbru: Vom fi pe primul loc in Europa, riscam sa repetam ce a fost in Italia. Urmeaza...

Cifre alarmante au fost comunicate vineri de autoritati. Cel putin doua recorduri negre in ce priveste numarul romanilor aflati in stare grava la ATI - 409 si al deceselor din ultimele 24 de ore - 39, in conditiile in care au fost confirmate 1.295 de noi cazuri de coronavirus. In plus, Romania a depasit, in ultima zi a lunii iulie, pragul de 50 de mii de infectari cu noul coronoavirus, de la declansarea epidemiei in urma cu cinci luni. Italia depasea pragul de 50 de mii de cazuri de infectari cu SARS-CoV-2 pe 23 martie.

,,N-avem niciun motiv de bucurie. Numarul deceselor este in crestere, aproape 40, numarul cazurilor de la Terapie intensiva, daca ne raportam la nivel national, deja jumatate din paturi sunt ocupate si nici nu am intrat in luna august. In acest moment in Timisoara avem aproape 30 de paturi libere si la ATI cred ca mai avem 7 locuri libere. Situatia nu este deloc imbucuratoare si trebuie sa mergem mai departe pe masurile de preventie, responsabilitate si de solidaritate. (...) Luna august nu a inceput si vor fi 2 saptamani foarte critice, numarul de decese e in crestere si 1.300 de pacienti infectati nu e o cifra deloc mica. Odata cu cresterea numarului de pacienti infectati cresc si cazurile moderate si severe si , bineinteles, cazurile foarte severe, ce necesita terapie intensiva", a declarat Cristian Oancea, analizand bilantul COVID-19 de vineri.

Situatia in care se afla acum Romania este urmarea vidului legislativ de trei saptamani si a nerespectarii regulillor de catre asimptomatici, este de parere Oancea.

,,Este o ecuatie matematica. Esenta este ca acesti asimptomatici si acel vid legislativ de 3 saptamani, noi acum, practic, avem efectele, pe care nu ni le -am dorit, ale acelui vid de legislatie. Am observat din ce in ce mai multi tineri care dezvolta forme moderate si severe. Pentru formele asimptomatice si usoare ne bazam pe spitalele suport care inca la noi mai tin, adica 80-85% din capacitate, dar e din ce in ce mai greu. Foarte multi declara, pe proprie raspundere , ca nu vor sa ramana, se duc acasa, dar nu stim daca respecta regulile de autocarantinare", a declarat medicul Cristian Oancea.

Medicul lanseaza o ipoteza sumbra, aceea de a deveni in curand primii din Europa la numarul de cazuri confirmate cu noul coronavirus. El spune ca este asteptata o crestere continua a cazurilor de infectare cu COVID-19 din cauza ca nu sunt respectate masurile de preventie

,,Ne asteptam la o crestere continua. Ar fi bine sa atingem un platou intr-o saptamana, o saptamana jumatate , macar am respira putin mai usurati stiind cava urma perioada de declin.

Dar, tinand cont de ce se intampla pe Litoral, la munte (...) aceste reguli minime de distantare, plus ca mai sunt acei contacti care au fost liberi si nu stim cat au infectat, plus focarele multiple care au aparut peste tot in tara, mai ales in judetul Timis, si practic nu exista zi in care sa nu avem focar in alta parte. Cred ca luminita de la capatul tunelului e o remarca optimista. Si vom fi pe primul loc in Europa. Deci, ne-am dovedit inca o data ca putem sa fim primii, dar in sens negativ", a mai spus medicul Cristian Oancea, vineri, la Realitatea Plus.

Acesta a avertizat ca ne putem regasi in doua saptamani in scenariul Italiei, dublat si de colapsul sistemului medical, in cazul in care ritmul de crestere al imbolnavirilor nu se opreste.

,,Noi le cerem oamenilor o schimbare comportamentala, care n-are cum sa survina de pe azi pe maine. (...) Sistemul sanitar este foarte obosit. Oamenii sunt epuizati, incep sa plece, nu si-au luat concediile, si, in primul rand, personalul medical incepe sa cada. Plus focarele din spitale care au aparut, plus cresterea cazurilor din terapie intensiva... (...) In doua saptamani putem ori sa atingem o coada de platou si incet, incet, daca suntem responsabili, sa avem acel declin in care speram toti, ori sistemul sanitar va colapsa. Exista riscul asta. Exista riscul sa repetam ce s-a intamplat in Italia in prima faza", a mai avertizat Oancea.

Comments