Medicul Virgil Musta, avertisment inainte de valul 4 de coronavirus in Romania - Cat de importante s...

A treia doza de vaccin anti-COVID-19 va fi necesara daca nu s-ar imuniza suficienta populatie in timp util pentru a se crea acea asa-zisa imunitate de turma, spune medicul Virgil Musta, sef de sectie la Spitalul de Boli Infectioase ,,Victor Babes" din Timisoara.

,,Cred ca a treia doza va fi necesara in momentul care in care apar tulpini noi. Ca sa scadem riscul aparitiei acestor noi tulpini e necesar sa ne vaccinam. In momentul in care virusul nu circula, riscul ca sa apara aceste tulpini este mic, si este important sa ne vaccinam ca sa scadem riscul de aparitie a lor", a declarat Virgil Musta, marti, la un post TV, referindu-se la anuntul Pfizer pentru a treia doza de vaccin anti-COVID-19.

In acelasi timp, medicul a mai spus ca ,,daca nu reusim sa vaccinam un numar mare de populatie intr-un timp scurt, va trebui sa facem acest vaccin intre 6 si 12 luni de la cea de-a doua doza".

Potrivit unui alt studiu citat de medicul infectionist timisorean, aceasta ,,a treia imunizare creste si prelungeste protectia in aceasta infectie".

Virgil Musta a atras atentia ca, in cazul tarii noastre, o a treia imunizare ar putea fi facuta ,,daca apare din nou un numar de cazuri mai mare de infectii. Cred ca atunci se va stabili daca se va face a treia imunizare: in momentul in care numarul de cazuri va creste din nou alarmant", a spus medicul.

,,Noul vaccin presupune sa includa si tulpinile care circula in momentul respectiv, tocmai ca sa ne poata proteja de un al patrulea val pandemic", a mai spus Musta.

Un nou vaccin anti-COVID-19 ar putea include si o componenta anti-gripala.

,,Tehnologia ARM-mesager permite realizarea intr-un timp foarte scurt a unui vaccin. Exista studii pentru vaccinuri similare in cazul altor tulpini. Dar exista si alte studii pentru vaccinuri care sa contina virusul gripal, dar si impotriva COVID-19", a mai explicat medicul timisorean.

Al patrulea val pandemic in Romania va depinde de comportamentul populatiei, este de parere medicul Virgil Musta.

,,Eu am speranta ca nu apare. Nu sunt epidemiolog, dar totul depinde de noi, daca suntem precauti in continuare, respectam regulile si ne vaccinam in numar mare, putin probabil sa apara al patrulea val", a spus medicul, mentionand ca ,,daca nu ne vaccinam in numar suficient si nu respectam regulile de preventie, s-ar putea sa ne confruntam si cu al patrulea val".

In plus, pentru o atenuare a eventualului val 4 de COVID-19, vaccinarea copiilor este necesara, a atras atentia Virgil Musta, pentru ca asa s-ar ,,ajunge la o transmitere cat mai scazuta a virusului in comunitate. Ei, desi nu fac forme severe, transmit virusul, iar prin transmitere virusul poate crea mutatii noi si pot duce la un nou val epidemic".

Comments