Mehmet Topal, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiesti

Mehmet Topal, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiesti

Fostul international turc Mehmet Topal (38 de ani) este noul antrenor al echipei Petrolul Ploiesti, el inlocuindu-l in functie pe tehnicianul Laszlo Balint, informeaza gruparea prahoveana pe site-ul sau oficial.

„Mehmet Topal, jucator de legenda al fotbalului turc, fost capitan al nationalei Turciei si al lui Fenerbahce Istanbul, de trei ori castigator al Superligii Turciei cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce si Basaksehir, de asemenea fost jucator important al Valenciei in La Liga, este noul antrenor al echipei noastre”, se mentioneaza pe site-ul citat.

Topal a semnat cu Petrolul Ploiesti un contract valabil pentru urmatorii 3 ani, urmand sa ajunga in Romania duminica, atunci cand ii va cunoaste si pe noii sai elevi.

Clubul de fotbal Petrolul Ploiesti a anuntat, miercuri, despartirea de antrenorul Lazslo Balint, care s-a aflat la carma „lupilor galbeni” in ultima parte sezonului recent incheiat din Superliga.

Balint o preluase pe Petrolul la inceputul lunii aprilie, rezilierea contractului sau si instalarea lui Mehmet Topal avand legatura cu preconizata preluare a pachetului majoritar de actiuni a clubului de catre un grup de investitori din Turcia.

The post Mehmet Topal, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiesti appeared first on Cotidianul RO.

Comments