Mexicul da asigurari ca nu exista nicio ingerinta rusa 'pana in prezent' in procesul electoral

Mexicul da asigurari ca nu exista nicio ingerinta rusa 'pana in prezent' in procesul electoral

Presedintele Institutului electoral national (INE) mexican, Lorenzo Cordoba, a dat asigurari ca nu exista "pana in prezent" nicio ingerinta rusa in procesul electoral de dinainte de alegerile prezidentiale de la 1 iulie, relateaza sambata AFP. "Nu am vazut asa ceva pana in prezent", a declarat Cordoba intr-un interviu pentru AFP. In februarie, fostul secretar de stat american Rex Tillerson a alertat asupra "amprentelor digitale" pe care Rusia le-a lasat "in alegeri peste tot in lume" si i-a recomandat Mexicului sa dea dovada de "atentie". Mai multe media mexicane au semnalat si ele o posibila intruziune rusa, evocand in special un trafic neobisnuit provenind din Rusia pe site-ul INE unde se inscriu mexicanii din strainatate pentru a vota. "Astazi lista votantilor din strainatate s-a inchis si exista 70 de mexicani care vor sa voteze din Rusia", a precizat Cordoba joi pentru AFP. "Suntem gata sa infruntam orice interferenta, indiferent daca ea provine din Rusia sau din America de Nord", a adaugat el. Masurile de protectie ale site-ului Institutului electoral mexican "au fost intarite, dar pana in prezent nu s-au produs mai multe atacuri decat de obicei". Actualul favorit in sondaje, Andres Manuel Lopez Obrador, din partidul Morena (stanga), a fost acuzat cu regularitate de criticii sai ca beneficiaza de o sustinere rusa. Cel care se prezinta pentru a treia oara la alegerile prezidentiale a luat in deradere aceste acuzatii intr-o inregistrare video postata in ianuarie, in care se numeste singur "Andres Manuelovici". La 1 iulie, mexicanii isi vor alege noul presedinte si vor vota pentru desemnarea a 500 de deputati si 128 de senatori, precum si a numerosi candidati locali.AGERPRES/(AS - editor: Florin Stefan, editor online: Daniela Juncu)

Comments