Mike Pompeo: SUA vor actiona in continuare pentru a-l sprijini pe liderul opozitiei venezuelene

Mike Pompeo: SUA vor actiona in continuare pentru a-l sprijini pe liderul opozitiei venezuelene

SUA vor actiona in continuare pentru a-l sprijini pe liderul opozitiei venezuelene Juan Guaido, a declarat luni secretarul de stat american Mike Pompeo, dupa ce s-a intalnit cu Guaido pe marginea unei conferinte regionale de la Bogota, relateaza Reuters. Statul sud-american, care sufera un colaps economic sub conducerea presedintelui Nicolas Maduro, este unul esuat, a spus Pompeo. Juan Guaido, recunoscut presedinte legitim al Venezuelei de peste 50 de tari, printre care si SUA, a sfidat un ordin judecatoresc pentru a calatori in Columbia. "Ma astept, cu siguranta, la noi actiuni ale SUA pentru a continua sa-l sprijine pe presedintele Guaido si poporul venezuelean", le-a spus Pompeo jurnalistilor. "Nu discutam despre sanctiuni speciale dar toata lumea se poate astepta, in mod cert, ca SUA nu a terminat", a adaugat Pompeo. Juan Guaido va calatori acum la Davos, in Elvetia, pentru a participa la Forumul economic mondial. "Vom avea intalniri importante in Europa, in Uniunea Europeana si la Davos. Exista forte irepresibile, precum cele care cauta democratia", le-a spus Guaido jurnalistilor. Guaido nu a confirmat daca se va intalni sau nu cu presedintele SUA la Davos. Calatoria sa ar urma sa contribuie la atragerea atentiei catre Juan Guaido, in contextul in care blocajul politic din Venezuela continua, iar activitatea parlamentului este tot mai afectata de violenta, comenteaza Reuters. Exista totusi putine sanse ca turneul lui Guaido sa duca la deblocarea situatiei din Venezuela, in conditiile in care armata continua sa ramana alaturi de Partidul Socialist, iar Maduro a dat dovada de rezistenta la sanctiunile americane. Columbia si SUA il acuza pe Maduro ca ofera refugiu unor grupuri armate precum gherila marxista columbiana ELN si ca are legaturi cu toata lumea, de la traficantii de droguri si pana la Hezbollah. Nicolas Maduro l-a catalogat pe Juan Guaido drept o marioneta a SUA si a spus ca americanii vor sa invadeze Venezuela. "Maduro conduce acum o operatiune care seamana mai mult cu un cartel decat cu orice altceva ar putea descrie cineva. Asta nu este bine pentru Venezuela, nu este bine pentru tarile din jurul Venezuelei", a spus Pompeo.AGERPRES/(AS - editor: Florin Stefan, editor online: Daniela Juncu)

Comments