Ministrul britanic de Finante spune ca Londra va insista pentru un acord comercial cu UE, dupa Brexi...
Marea Britanie vrea un acord comercial complet cu Uniunea Europeana dupa Brexit, a afirmat, la Davos, ministrul britanic de Finante, Philip Hammond, avertizand ca, daca nu il va obtine, Londra va cauta alte metode pentru a ramane competitiva.
"Dar, in cazul in care nu vom obtine un astfel de acord, va trebui sa gasim alte modalitati pentru a mentine competitivitatea, deoarece prima obligatie a Guvernului este sa ne asiguram ca oamenii vor mentine standardul de trai", a subliniat Hammond.
In replica, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, considera ca abordarea premierului britanic, Theresa May, este "realista", explicandu-i ca celelalte 27 de state ale Uniunii Europene sunt unite si asteapta declansarea procedurii iesirii Marii Britanii din UE. "Este un proces trist, sunt vremuri suprarealiste, dar cel putin avem un anunt realist pe tema Brexit. Cele 27 de state UE sunt unite si pregatite de negocieri dupa activarea Articolului 50" al Tratatului UE, a reactionat Donald Tusk prin Twitter.
Comments