Ministrul francez al sporturilor, Roxana Maracineanu, agresata verbal la un meci de liga a 3-a

Ministrul francez al sporturilor, Roxana Maracineanu, agresata verbal la un meci de liga a 3-a

Ministrul francez al sporturilor, Roxana Maracineanu, a fost agresata verbal pe un stadion in timp ce asista vineri seara alaturi de cativa apropiati la un meci din liga a 3-a franceza de fotbal, intre Red Star si US Queville, relateaza Le Figaro. Roxana Maracineanu, de origine romana, prima campioana mondiala la inot a Frantei, a fost nevoita sa paraseasca stadionul Bauer de Saint-Ouen. La pauza meciului, un grup de suporteri s-a apropiat de ministru, in timp ce vorbea cu un fan despre stadiul lucrarilor la stadion. Despartiti de un grilaj, cativa fani au agresat-o verbal cu fluieraturi si lozinci de genul: ''Toata lumea o detesta pe ministra'', inainte de a arunca cu apa in masina cu care a plecat. In contexul tensiunilor sociale din Franta, situatia risca sa degenereze si politia a decis s-o evacueze pe Roxana Maracineanu din arena. Ministerul sporturilor a minimizat situatia, asigurand ca nu a fost nimic grav, in timp ce clubul Red Star si-a manifestat sustinerea fata de Roxana Maracineanu, care ocupa postul de ministru din septembrie 2018, si a condamnat ostilitatea unei minoritati a fanilor din incinta stadionului. Clubul a anuntat ca va lua ''masuri corecte, dar ferme'' impotriva scandalagiilor. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lazaroiu)

Comments