Mircea Diaconu: Intentia mea este de a incerca sa candidez la prezidentiale; cer sprijin la toata lu...

Actorul Mircea Diaconu si-a anuntat duminica intentia de a candida la alegerile prezidentiale, context in care solicita sprijinul tuturor celor care vor sa il sustina in acest demers pentru a obtine cele 200.000 de semnaturi necesare candidaturii sale. "Intentia mea este de a incerca sa candidez la prezidentiale. Azi doar spun ca as incerca, pentru ca sunt suficient de enervat, de nemultumit si simt ca e nevoie de asta", a afirmat Diaconu, la o conferinta de presa sustinuta pe treptele Ateneului Roman. El a spus ca strangerea semnaturilor necesare pentru depunerea candidaturii este un lucru "aproape imposibil" si de aceea solicita sprijinul tuturor celor care vor sa il sustina in acest demers. "Faptul ca vreau nu inseamna ca si pot. Trebuie sa strang 200.000 de semnaturi, aproape imposibil fara un sprijin din partea oricui, cetatenilor, asociatii de toate felurile. In 2014 am cerut acelasi gen de sprijin, care a venit de la cetateni", a adaugat fostul europarlamentar. Intrebat daca ar cere sprijinul Pro Romania sau ALDE, el a raspuns ca este "deschis si fericit" daca orice grupare ar veni alaturi de el. "Daca eu cer un sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Ce sa negociez? Nu exista asa ceva. Cu orice grupare sau persoana sunt deschis si fericit daca ar veni alaturi de mine. Cer sprijin la toata lumea", a declarat Diaconu. AGERPRES (AS - autor: Sorin Penes, editor: Antonia Nita, editor online: Anda Badea)

Comments