Misterul mortii lui Lucy, stramosul de 3,2 milioane de ani al oamenilor, a fost dezlegat de cercetat...

Oamenii de ştiinţă care au realizat studiul publicat recent în revista “Nature” au analizat imaginile CT (computer tomograf-nr) ale fosilei vechi de 3,18 milioane de ani pentru a afla din ce cauze au fost fracturate oasele lui Lucy. O comparaţie a oaselor rupte ale lui Lucy cu cele ale unor cazuri clinice de cimpanzei sugerează faptul că leziunile suferite se încadrează cu cele specifice căderii dintr-un copac, relatează revista Time.  O serie de rupturi din partea superioară a braţului drept reprezintă indicaţia cea mai elocventă a unei căderi din copac. Se pare că Lucy şi-a întins braţele pentru a amortiza căderea din copac, provocând astfel fracturi de compresie, arată studiul. Ea a suferit şi alte fracturi precum umărul stang, genunchiul stâng şi partea stângă a pelvisului plus o coastă.

S-a ascuns de animalele sălbatice

Autorul studiului, John Kapplerman, de la Universitatea din Texas a susţinut că moartea lui Lucy ne dă indicii importante privind modul în care a trăit. Studiul alimentează dezbaterile despre ipoteza conform căreia Lucy şi ceilalţi membri ai speciei Australopithecus afarensis, un strămoş uman timpuriu, locuiau în copaci. Este posibil ca Lucy s[ fi trăit în mare măsură pe pământ, însă s-ar fi urcat în copaci în timpul nopţii pentru a se ascunde de animalele de pradă, sugerează Kappelman.

Cine este Lucy

Lucy a fost descoperită în 1974 în Etiopia de paleoanthropologist Donald Johanson. Mai exact, cercetătorul a descoperit mai multe mii de bucăţi de os fosilizat care reprezenta 40% din scheletul unei femei din specia  Australopithecus afarensis. Specimenul datează de acum 3,2 milioane de ani. Scheletul prezintă un mic craniu înrudit cu cel al maimuţelor şi dovezi ale faptului că Lucy se deplasa pe două picioare.  

Citeşte şi

Comments