Muncitorii necalificati care nu vorbesc limba engleza nu mai au ce cauta in Marea Britanie

Muncitorii necalificati care nu vorbesc limba engleza nu mai au ce cauta in Marea Britanie

Muncitorii necalificati care nu vorbesc limba engleza nu mai au ce cauta in Marea Britanie

Guvernul britanic a anuntat, miercuri, ca va prelua controlul complet al frontierelor "pentru prima data in zeci de ani" si ca va elimina "denaturarea" cauzata de libertatea de circulatie in Uniunea Europeana, informeaza The Guardian.

Liderii din industrie au acuzat Guvernul de atac asupra economiei, avertizand ca vor fi consecinte "dezastruoase" - de la reducerea locurilor de munca la inchiderea de fabrici.

Laburistii si democratii liberali au condamnat, de asemenea, planurile, in timp ce Unison, care reprezinta muncitorii din sistemul sanitar, a transmis ca prevede un "dezastru absolut" in acest sector.

Guvernul a sustinut ca ofera Brexit-ul pe care electoratul l-a dorit si ca este vremea ca sectorul de afaceri sa se dezobisnuiasca de mana de lucru ieftina venita din afara tarii.

In documentul de zece pagini privind noua politica de imigratie se arata:

- granitele Marii Britanii vor fi inchise muncitorilor necalificati si tuturor migrantilor care nu vorbesc engleza;

- oricine vine in Marea Britanie sa lucreze trebuie sa aiba o oferta de lucru cu un salariu de 25.600 de lire sterline (pe an), desi un minim de 20.480 de lire sterline va fi acceptat in cazuri speciale;
- nu va exista o cale pentru liber-profesionistii care vin in Marea Britanie, precum instalatorii polonezi si constructorii romani care ajung fara o slujba;
- controlul vamal nu va mai accepta accesul pe baza cartilor de identitate ale cetatenilor din tari ca Franta si Italia;
- drepturile artistilor, sportivilor si muzicienilor care vor veni in Marea Britanie pentru expozitii, concerte, auditii si competitii vor fi retinute.

Guvernul britanic planuieste sa lanseze o campanie ampla pentru a-i pregati pe angajati privind aceste masuri - incepand din ianuarie 2021, data de la care cetatenii UE vor fi tratati la fel ca alte nationalitati.

Noua politica a atras critici din partea angajatorilor, in special din cauza adaugarii chelnerilor si a lucratorilor "elementari" din agricultura si pescuit pe lista muncitorilor necalificati. Industria si sectorul hotelier, spun reprezentantii, vor fi afectate grav.

Legea privind imigratia va fi prezentata lunile viitoare si, avand in vedere majoritatea detinuta, ea poate trece usor de Parlament.

Comments