Mures: Prima conferinta internationala din Sud-Estul Europei de medicina personalizata, cu ocazia zi...

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş va găzdui, în această săptămână, prima conferinţă internaţională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată - "First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine", cu participarea a numeroşi specialişti din întreaga lume. 

Manifestarea ştiinţifică este inclusă în cadrul Zilelor UMFST Târgu Mureş, la împlinirea a 73 de ani de activitate, şi, potrivit conducerii universităţii, va deschide porţile spre cea mai modernă formă de medicină care se practică în prezent la nivel internaţional.

La "First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine" au confirmat participarea lectori din universităţi de prestigiu din Europa, SUA, Canada, China şi Coreea de Sud, care vor prezenta cele mai noi descoperiri şi progrese din domeniu, precum şi direcţii de cercetare şi inovare.

Conferinţa de medicină personalizată se va desfăşura miercuri şi joi, iar din comitetul de organizare fac parte prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureş, prof. dr. William Au, cercetător din China, prof. dr. Rodica Bălaşa, directorul Şcolii Doctorale din cadrul UMFST Târgu Mureş, prof. dr. Minodora Dobreanu, directorul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice al UMFST Târgu Mureş şi alţii. 

Seria evenimentelor ce marchează Zilele UMFST Târgu Mureş a debutat luni cu workshop-uri organizate la Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice şi cu expoziţia de artă plastică "Arta între profesie şi pasiune", realizată de membri ai comunităţii academice şi se va încheia vineri.

Pe parcursul celor cinci zile ale manifestării Zilele Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, mai este programată cea de a XI-a ediţie a  Conferinţei Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori, programul ştiinţific abordând teme de actualitate din domeniile: medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie şi management.

De asemenea, în Sala Muzeu a Bibliotecii Medicale va fi amenajată expoziţia de carte veche "Istoria Medicinei - vizită ghidată şi scurtă prezentare a Muzeului de Istorie a Medicinei", iar marţi este programată lansarea cărţii "En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră", scrisă de Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă.

Programul manifestărilor mai include tradiţionalul concert de colinde, Cursul Comitetului European de Educaţia în Anestezie, simpozioanele "Factorii psihologici culturali, personalitatea şi alegerea profesiei medicale", "Inovare şi transformare digitală în organizaţii" sau "Arta sănătăţii în an centenar".

Joi, în Aula Facultăţii de Medicină Dentară, prof. dr. Piero Portincasa, de la Universitatea din Bari, Italia, va primit titlul de Doctor Honoris Causa al UMFST Târgu Mureş.

De asemenea, sunt anunţate două lecţii memoriale - Memorial Lecture Miskolczy Dezső şi Memorial Lecture George Simu, evenimentul #OpenUpDentistry şi workshop-ul "Gradina botanică, o sursă valoroasă pentru aromaterapie". 

În program se mai regăseşte Gala UMFST, cu discursul anual al rectorului UMFST Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, premierea excelenţei în UMFST, însă şi cea de a XV-a ediţie a Concursului Ştiinţific Internaţional pentru Studenţi "Tudor Drăganu" sau evenimentul "Stop caries NOW for a cavity-free FUTURE". 

Pe parcursul manifestărilor mai sunt anunţate workshop-urile "Educaţie nutriţională. Dezvoltarea de parteneriate pentru crearea de resurse educaţionale deschise", "Viitorul trecutului. Wikipedia ca instrument de predare - învăţare a istoriei" şi evenimentul "InnOvationNight - episode One". AGERPRES/(A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Nona Jalbă, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: UMFST / Facebook

Comments