Nicolae Ciuca anunta ca Romania are unda verde de la Bruxelles pentru masurile sociale de 3,5 miliar...

Anuntul a fost facut de premierul Nicolae Ciuca in vizita de joi de la Alba Iulia. Acesta a declarat ca vestea i-a dat-o ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos, potrivit HotNews.ro.

Marcel Bolos se afla in aceste zile la Bruxelles, trimis special de premier pe tema pachetului de masuri de 17,3 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro) - ,,Sprijin pentru Romania".

,,Pot sa va spun ca am avut o discutie telefonica cu ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, domnul Marcel Bolos, care se afla la Bruxelles. A discutat toate elementele de scheme de ajutor de stat si toate masurile pe care noi le-am cuprins in pachetul social si avem acordul pentru ele. Deci, iata ca ceea ce am decis la nivelul coalitiei se va pune in practica, atat prin contributia, prin asigurarea fondurilor de la bugetul de stat, dar si prin fondurile europene. Discutiile preliminare pe care le-am avut pe situatia actuala, ne-au dus la concluzia ca exista o singura solutie si anume aceea de a trage cat mai multi bani europeni si ei sunt disponibili. Deci datoria Guvernului este in continuare sa asigure absorbtia de fonduri europene si ceea ce noi am precizat si am promovat de fiecare data, inclusiv prin programul guvernamental, au fost investitiile. Avem nevoie de investitii", a declarat premierul Nicolae Ciuca, joi, la Alba Iulia.

Anuntul premierului vine dupa ce coalitia a decis validarea programului Sprijin pentru Romania, pe 11 aprilie 2022. Programul cuprinde o serie de masuri economice care au ca scop sprijinirea populatiei, a fermierilor dar si a IMM-urilor din industria alimentara.

Pachetul de masuri are o valoare de 17,3 miliarde de lei (aproape 3,5 mild euro) si va fi finantat de la buget - 8,3 miliarde de lei (1,67 mild euro) si celelalte 9 miliarde de lei (1,81 mild euro) din fonduri europene. Din cele 17,3 miliarde lei, 60% vor fi pentru investitii, iar 40% pentru masurile sociale.

,,Sunt in acelasi timp convins ca prin pachetul ,,Sprijin pentru Romania", asa cum l-am gandit la vremea respectiva, fara sa fi avut cifrele de inflatie pe care le-am primit ieri, are, inca o data, 60% din fonduri asigurate pentru investitii, 40% pentru masuri de natura sociala. Trebuie sa fim solidari in continuare, sunt oameni vulnerabili, sunt cetateni vulnerabili care au nevoie de solidaritatea noastra a tuturor si s-a demonstrat de-a lungul istoriei ca atunci cand am fost uniti, atunci cand am fost solidari am fost in masura sa trecem cu bine orice situatie de criza. Si cred ca Europa, si noi am invatat de la criza economica precedenta ca nu prin masuri de austeritate putem sa trecem prin criza, ci prin masuri prin care sa asiguram finantare, sa asiguram banii necesari si derularea investitiilor pe masura sumelor de care dispunem", a mai spus premierul.

,,Aceasta crestere de preturi, aceasta inflatie, aceasta criza si aceasta intrerupere a lanturilor de aprovizionare este generata de conflictul din Ucraina, de invazia ilegala din Ucraina si este datoria noastra sa cautam solutii si sa ne adaptam la situatie cu masuri concrete. In momentul de fata suntem membri ai Uniunii Europene si solidaritatea s-a putut vedea in cadrul Uniunii inca de la izbucnirea conflictului. Putem sa vedem in continuare discutiile si masurile care se iau la nivel european si, desigur, cele pe care le luam la nivel national", a mai adaugat premierul Nicolae Ciuca.

Comments