Nicolae Ciuca, discutii cu presedintele Germaniei: Romania face eforturi pentru diversificarea surse...

Discutiile s-au axat pe razboiul din Ucraina si impactul regional al acestuia. Cei doi demnitari au apreciat importanta unitatii europene si euroatlantice in asigurarea sprijinului pentru Ucraina si cetatenii sai, respectiv pentru a gestiona impactul situatiei din estul Europei si al implementarii sanctiunilor impotriva Rusiei. Acestia au apreciat si nevoia sprijinirii refugiatilor ucraineni, fiind recunoscut, in context, efortul Romaniei.

Prim-ministrul Ciuca a aratat importanta cooperarii bilaterale si europene pentru asigurarea securitatii energetice, respectiv pentru a gestiona problemele generate de blocarea lanturilor de aprovizionare. A mentionat, de asemenea, ca sprijinul Romaniei pentru Ucraina are in vedere si facilitarea exporturilor de produse agricole din Ucraina catre piete terte, afectate in prezent de blocada porturilor ucrainene la Marea Neagra. A aratat ca Romania face eforturi pentru diversificarea surselor de energie, subliniind si demersurile nationale pentru cresterea capacitatii de exploatare a resurselor de gaz natural.

Premierul a pledat si pentru sprijinul Germaniei in consolidarea securitatii la Marea Neagra, adresand multumiri pentru participarea germana la asigurarea politiei aeriene intarite pentru Romania.

Seful Guvernului si presedintele german au subliniat la unison calitatea relatiilor bilaterale, evidentiind potentialul amplu de extindere a cooperarii economice romano-germane. Premierul Ciuca a aratat interesul pentru diversificarea investitiilor si cooperarii in domenii strategice, precum energie, tehnologie, infrastructura.

Totodata, prim-ministrul a mentionat ca Romania aplica toate standardele pentru aderarea deplina la spatiul Schengen si, mai mult decat atat, asigura de facto si eficient protejarea frontierelor externe in contextul crizei din Ucraina. A subliniat importanta sprijinului Germaniei pentru identificarea unei solutii in scurt timp.

Comments