"Nimic ce vine de la PSD nu-i bun"

Indiferent ce ar propune de aici înainte guvernul, chiar dacă ar anula ordonanţele controversate, taxa pe lăcomie şi cea numită „ordonanţa lui Toader”, PSD va fi la fel de hulit. „Nimic ce vine de la PSD nu-i bun”. Asta pare să fie strategia pe care mizează partidele de opoziţie. Culmea este că în parte are dreptate. Actualul guvern este cel mai lipsit de abilitate dintre toate guvernele anterioare. Lipsa de fineţe vine din lipsa de comunicare.

Lipsa de comunicare vine din tendinţa PSD de a face totul în ciuda cuiva.

De ce trebuia să-i spună taxei pe care voia să o pună pe veniturile multinaţionalelor, ale băncilor „taxă pe lăcomie”? Ca să atragă atenţia, ca să jignească.

Ordonanţa care modifică Legile Justiţiei, cea care de fapt scoate oamenii în stradă are un substrat politic. Nu ştim dacă PSD a dorit să înfiinţeze un DNA ceva mai nuanţat, mai puţin grosier. Ceea ce a rezultat conduce la ideea răzbunării. Nici nu se poate concepe politica de azi fără o foarte puternică dorinţă de răzbunare. Statistic nu se poate contesta că DNA nu şi-a îndreptat tunurile împotriva PSD şi ALDE. Drept consecinţă cele două partide au fost decretate cele mai corupte, iar DNA un instrument politic. Noua secţie pentru anchetarea exclusivă a magistraţilor tinde să fie receptată la fel. Ca un instrument. Aceste lucruri nu trebuie să fie, sau nu aşteaptă nimeni să fie demonstrate. Este suficient să se spună că este aşa şi opinia publică foarte politizată preia ideea din mers şi acţionează în consecinţă.

După cele două mandate ale preşedintelui Băsescu şi după cei patru ani din mandatul lui Iohannis PSD nu se poate aştepta să capteze bunăvoinţa magistraţilor. Ambii preşedinţi au reuşit să-şi apropie sistemul juridic lăsând impresia că sunt susţinătorii independenţei Justiţiei, apărătorii statului de drept, protectorii independenţei magistraţilor.

În realitate dorinţa dreptei de a-şi subordona Justiţia este la fel de aprigă ca dorinţa stângii, în cazul nostru ca dorinţa PSD.

Drumul spre independenţa Justiţiei este pavat cu bune intenţii clamate de toate partidele, dar fiecare şi-ar dori să aibă un dram de influenţă asupra unor persoane de la vârful sistemului. Nu atât pentru propria protecţie, cât pentru a-şi înfunda adversarul. Justiţia, în sensul larg al cuvântului, va trebui să lupte singură pentru a-şi câştiga adevărata independenţă.

Acum se pune întrebarea care dintre cei doi lideri, Tudorel Toader sau Augustin Lazăr este mai pătruns de ideea de independenţă reală a Justiţiei? Amândoi provin din sistem. Ce îi deosebeşte? Nu depinde pe cine asculţi mai atent. Depinde ce tabără politică dau ei impresia că susţin. Tudorel Toader şi-a asumat rolul de a face parte dintr-un guvern politic. Augustin Lazăr lasă impresia că este independent politic, dar toată lumea ştie că este omul preşedintelui Klaus Iohannis.

Dar există instituţie care se dă independentă în România care să nu fie divizată pe criterii politice? Poate că există câteva excepţii nesemnificative.

Ordonanţa 7 desparte chiar CSM, instituţia care trebuie să asigure independenţa Justiţiei, în două tabere. Până la urmă opiniile se vor armoniza, dar este greu de crezut că în acest an cu două rânduri de alegeri.

În acest context, Ordonanţa 7 este mană cerească pentru opoziţie. Tudorel Toader a aruncat mingea la fileul USR-PLUS. Fără Ordonanţa 7 ieşirea în stradă era fără obiect concret. Iată că, totuşi, există ceva bun care vine de la PSD.