Noapte dramatica in Turcia. LOVITURA DE STAT militara esuata. Zeci de morti. Guvernul e "in control"

Noapte dramatica in Turcia. LOVITURA DE STAT militara esuata. Zeci de morti. Guvernul e "in control"

Noapte dramatica in Turcia. LOVITURA DE STAT militara esuata. Zeci de morti. Guvernul e "in control"

Lovitură de stat, eșuată
Lovitură de stat, eșuată

Turcia a trecut vineri noaptea printr-o tentativă de stat eșuată. După ce o facțiune a Armatei turce a părut că preia controlul asupra punctelor-cheie din Ankara și Istanbul, situația a revenit la normal sâmbătă la primele ore ale dimineții, Guvernul a preluat din nou controlul, iar militarii s-au predat.

Militari turci au ocupat vineri seară zone strategice din Ankara și Istanbul, inclusiv aeroportul Ataturk, podurile din Istanbul si parlamentul din Ankara și au anunțat că au preluat puterea în țară. Pe parcursul unei nopți dramatice, a devenit clar că nu întreaga armată participa la lovitura de stat. Guvernul a anunțat că este încă în control, în vreme ce Președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut oamenilor să iasă în stradă și să apere democrația, lucru care s-a întâmplat. Mai multe explozii s-au auzit la Istanbul, unde puciștii ar fi deschis focul asupra populației, iar la Ankara, clădirea Parlamentului a fost lovită de cel puțin o bombă. Ulterior, guvernul și mai multe instituții de securitate, inclusiv structuri ale Armatei, au anunțat că lovitura de stat a eșuat și că guvernul este în control. Erdogan, care a aterizat la Istanbul, s-a adresat triumfător populației.

UPDATE: 754 de persoane, în mare parte militari, au fost arestate în Turcia, în urma tentativei de lovitură de stat, a anunțat ministrul turc de Justiție, Bekir Bozdag. Potrivit unor surse citate de hurriyetdailynews.com, printre aceștia se numără și ofițeri de rang înalt. CNN Turk anunță că patru dintre ei sunt generali și 29 sunt colonei.

UPDATE:  Aeroportul internaţional Ataturk, din Istanbul, a fost redeschis, iar prima cursă a aterizat deja după tentativa eşuată de lovitură de stat din noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorităţile au anunţat că aeroportul se află sub controlul militarilor loiali Guvernului. În plus, s-a anunţat că circulaţia tancurilor pe podurile peste strâmtoarea Bosfor este interzisă, din motive de siguranţă.

UPDATE: Bilanţul morţilor de la Ankara, în urma tentativei de lovitură de stat, a crescut la 66, a anunţat Parchetul, citat de Russia Today. De asemenea, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 150 au fost rănite în ciocnirile de la Istanbul, dintre militari pucişti, pe de o parte, şi poliţie şi civili, pe de alta.

UPDATE: Premierul turc Binali Yildirim a anunţat că peste 120 de persoane au fost arestate după tentativa de lovitură de stat de vineri, relatează Sky News, citat de News.ro.

Anterior, el a declarat că “situaţia este în mare măsură sub control”.

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 100 au fost rănite în ciocnirile de la Istanbul, dintre militari pucişti, pe de o parte, şi poliţie şi civili, pe de alta.

Un general s-ar afla printre puciștii uciși.

La Ankara, cel puţin 17 poliţişti au fost ucişi după ce puciştii au bombardat clădirea în care se aflau. De asemenea, 12 persoane au fost rănite grav într-un bombardament care a vizat Parlamentul turc.

Bilanțul victimelor nu este complet și nu este deocamdată confirmat oficial. 

UPDATE: În vreme ce guvernul pare să reluat controlul asupra țării, iar cea mai mare parte a puciștilor au fost arestați sau s-au predat, există în continuare militari rebeli care trag încă focuri de armă, anunță Sky News.

UPDATE: 12 persoane ar fi murit în atacul de la Parlamentul din Ankara, potrivit CNN Turk. Informația nu a fost confirmată oficial, așa cum nu a fost confirmată nicio informație cu privire la numărul victimelor. 

UPDATE: Președintele Erdogan a anunțat că mai multe arestări au avut loc în rândul ofițerilor care au organizat lovitura de stat. Unii membri ai Armatei au primit ordine din Pennsylvania, de la clericul Fethullah Gulen, a spus Erdogan.

Erdogan a mai spus că hotelul unde se afla, pe coasta Mării Egeea, a fost bombardat după plecarea sa.

UPDATE: De notat că două formaţiuni de opziţie din Turcia au denunţat lovitura de stat militară, exprimând susţinere pentru Administraţia Recep Tayyip Erdogan. "Această ţară a suferit destul de pe urma loviturilor de stat. Nu vrem ca aceste suferinţe să se repete", a comunicat Partidul Popular Republican (CHP). Şi Mişcarea Naţionalistă (MHP) a anunţat că susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan, scrie Mediafax.

UPDATE: Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 100 au fost rănite în ciocnirile de la Istanbul, dintre militari pucişti, pe de o parte, şi poliţie şi civili, pe de alta, relatează ABC News, citat de News.ro.

Anterior, presa locală anunţase că cel puţin trei persoane au fost rănite la Istanbul, când au încercat să forţeze un baraj al armatei şi să traverseze unul dintre podurile peste strâmtoarea Bosfor. Podurile sunt închise, iar în oraş au fost impuse restricţii de circulaţie.

UPDATE: Președintele Erdogan a apărut în fața mulțimii după aterizarea pe aeroportul din Istanbul și a anunțat că organizatorii loviturii de stat vor fi pedepsiți.  

UPDATE: Fostul general Muharrem Kose, îndepărtat recent din funcţie de regimul de la Ankara, s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de DPA.

UPDATE: Zeci de militari participanți la lovitura de stat au predat armele polițiștilor din Piața Taksim, potrivit Reuters. Mai devreme, militarii s-au ciocnit cu demonsranții ieșiți în stradă pentru a susține guvernul. 

UPDATE: Sofia anunță că Turcia a închis granița cu Bulgaria. 

UPDATE: Două explozii puternice s-au auzit la Istanbul și una pe aeroportul Ataturk. În paralel, televiziunea privată CNN Turk a anunțat că un grup de militari a intrat în clădire - prezentatorii au întrerupt transmisiunile.

UPDATE: Președintele Erdogan a aterizat la Istanbul, anunță Sky News, care citează surse din Turcia.

UPDATE: Premierul turc Binali Yildirim a declarat că “situaţia este în mare măsură sub control” după tentativa de lovitură de stat din ţară, relatează AFP, citată de News.ro.

Anterior, el a spus că tentativa de lovitură de stat a fost un act de rebeliune pus la cale de mişcarea loială clericului Fethullah Gulen, din Statele Unite, deşi gruparea acestuia a condamnat-o.

Alianţa pentru Valori Împărtăşite (AfSV), o grupare non-profit cu legături cu clericul de opoziţie Gulen, a dat publicităţii un comunicat prin care a condamnat tentativa de lovitură de stat.

“Condamnăm orice intervenţie a armatei în politica internă a Turciei”, se arată în comunicat.

Guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a acuzat în repetate rânduri susţinătorii lui Gulen că vor îl îndepărteze cu forţa de la putere. 

UPDATE: Premierul turc a anunţat că a fost impusă o zonă de restricţie aeriană deasupra Ankarei şi că toate aeronavele vor fi doborâte.

Anunţul a venit după ce un elicopter ar fi lansat o bombă deasupra Parlamentului turc.

Nu există deocamdată informaţii în legătură cu eventuale victime.

UPDATE: Televiziunea turcă de stat, TRT, emite din nou după ce manifestanţi au luat-o cu asalt şi au intrat în studioul de ştiri. Anterior, televiziunea fusese ocupată de militari. Martori au declarat că au auzit o explozie puternică în clădire, notează News.ro.

UPDATE: O bombă a lovit Parlamentul de la Ankara, relatează agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters. Potrivit Fox TV, bomba a fost lansată din elicopter. Cel puţin 12 persoane au fost rănite grav în bombardamentul care a vizat Parlamentul turc de la Ankara, relatează agenţia Anadolu.

UPDATE: Guvernatorul Istanbulului şi purtătorul de cuvânt al serviciilor de informaţii turce au declarat că tentativa de lovitură de stat a fost respinsă, relatează AP şi Sputnik News, citate de News.ro.

Comandantul Armatei a 3-a, ce are cartierul general la Istanbul, a emis un ordin televizat ca toate trupele să se întoarcă în barăci.

Potrivit postului de televiziune TRT, patru militari au fost arestaţi pentru tentativa de lovitură de stat, inclusiv unul de rang înalt.

Anterior, agenţia de presă Anadolu a anunţat că în spatele tentativei se află un fost general îndepărtat recent din funcţie de Guvernul de la Ankara.

UPDATE: Imagini cu militari "arestați" de cetățeni au apărut pe rețelele de socializare. Potrivit unor martori oculari, în orașe au început să se audă chemările la rugăciune, un semn de sprijin pentru administrația Erdogan.

UPDATE: Confruntări pe străzi. Agenția Anadolu susține că 17 polițiști ar fi fost uciși la sediul Forțelor Speciale din Ankara.

NTV anunță că un avion militar turc ar fi doborât un elicopter folosit de cei care au organizat lovitura de stat.

UPDATE: Comandantul "Primei Armate" a Turciei anunță că cei care organizează lovitura de stat sunt o facțiune mică a Armatei și "nu există motive de îngrijorare."

UPDATE: Militarii turci ar fi deschis focul asupra demonstranților care încercau să treacă podul din Istanbul în semn de protest față de lovitura de stat. Există cel puțin câțiva răniți, notează ITV. 

Presa turcă anunţă că schimburi de focuri de armă se aud în jurul Parlamentului şi în zona palatului prezidenţial din Ankara.

Ambele instituţii sunt înconjurate de tancuri.

UPDATE: Președintele Recep Tayyip Erdogan a acuzat că o "structură paralelă" încearcă să preia puterea în Turcia. Analiștii cred că Erdogan face referire la mișcarea clericului Fethullah Gulen, un rival al președintelui. 

Ce este "structura paralelă" incriminată de Erdogan? Guvernul acuză mișcarea lui Fethullah Gulen

UPDATE: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îndeamnă la calm în Turcia.

AFP susţine că mai multe focuri de armă ar fi fost trase dintr-un elicopter, în Ankara. De asemenea, s-au auzit mai multe explozii puternice. Citeşte mai multe AICI

Cel puţin un civil a fost rănit de focuri de armă în clădirea televiziunii TRT, controlată de pucişti, relatează Hurriet Daily News, citat de news.ro. Străzile din Ankara şi Istanbul sunt împânzite de militari şi de tancuri. Potrivit presei, în capitala ţării se dau lupte între poliţie şi militarii pucişti.

Sute de persoane au ieşit pe străzile din Istanbul, după anunţul loviturii de stat militare şi al preluării controlului de către Armată. De cealaltă parte, preşedintele Erdogan cheamă oamenii în stradă, spunând că tentativa de lovitură militară ar fi fost un eşec. Declaraţia a fost făcută într-o intervenţie telefonică la CNN Turk.

Președintele Erdogan acuză un "stat paralel" și cere oamenilor să iasă în stradă

(w460)

UPDATE: CNN Turcia anunţă că preşedintele Erdogan este "în siguranţă", fără a preciza alte detalii despre locul în care se află acesta.

UPDATE: Potrivit presei internaţionale, elicopterele armatei turce ar fi deschis focul ascupra clădirii Serviciului secret al Armatei. Informaţia nu a fost confirmată oficial încă şi nu s-a avansat nicio cifră a unor eventuale victime.

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. RUSIA, prima reacție: Evitați o vărsare de sânge!

Armata turcă spune că a preluat controlul guvernului pentru a "restaura democraţia şi drepturile omului", informează Reuters.

Armata Turciei, "garantul Constituției", are o lungă istorie a loviturilor de stat

(w460)

SUA, primul punct de vedere după anunţul loviturii de stat militare - "Sperăm că va fi stabilitate în Turcia".

Martori susţin, citaţi de presa internaţională, că toate cursele aeriene din Istanbul au fost anulate sau redirecţionate.

Tancuri militare care rulează pe străzile din Istanbul sunt întâmpinate de trecători cu aplauze.

 Există informaţii că fostul şef al Statului Major al Armatei ar fi ţinut ostatic de către liderii -deocamdată necunoscuţi- ai loviturii de stat militare. Informaţiile nu au fost deocamdată confirmate sau infirmate.

UPDATE: Armata turcă susţine că a preluat controlul puterii, într-un comunicat oficial, citat de Realitatea TV.

Financial Times susţine că Grecia şi-a plasat armata în alertă.

Panicaţi, oamenii au format cozi în jurul bancomatelor, pentru a retrage bani.

Premierul turc Binali Yildirim a declarat că o grupare armată a încercat "o lovitură de stat".

"Vorbim de o încercare de lovitură de stat", a declarat Binali Yildirim. Premierul ar fi jurat că cei vinovaţi vor plăti "preţul suprem".

Autorităţile ar fi blocat accesul la Twitter şi Facebook, în Ankara şi în Istanbul. Reţelele de socializare rămân, însă, deschise, în celelalte regiuni.

Pe Twitter au apărut postări în care se vorbeşte despre soldaţi care ar fi blocat, cu ajutorul tancurilor, Aeroportul Internaţional Ataturk.

(w460)

Armata ar fi intrat în sediul televiziunii naţionale şi, conform primelor informaţii, lira turcească se află în cădere liberă.

Articole recomandate

Comments