Noi amanunte in ancheta privind crima de la Viseu de Jos. Politistul e posibil sa fi fost ucis din c...

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 07.01.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor  Tomoiagă Ioan Aurelian şi Tomoiagă Marius Ovidiu pentru săvârşirea infracţiunii de omor, se arată în documentul remis presei. ”Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 4.01.2017, în intervalul orar 10:00 – 11:00, inculpaţii Tomoiagă Ioan Aurelian şi Tomoiagă Marius Ovidiu au aplicat mai multe lovituri cu un corp tăietor/înţepător victimei N.G., lucrător de poliţie ce se afla în timpul programului de lucru, în sediul Postului de Poliţie Vişeu de Jos şi care în urmă cu câteva zile l-a sancţionat contravenţional pe cel de-al doilea inculpat. După agresiune, victima a fost încuiată în birou, fiind găsită decedată în jurul orelor 19:00. Leziunile tanatogeneratoare cauzate victimei au interesat zona arterei carotide stângi, a cordului şi zona abdominală”, maiarată documentul.
La data de 07.01.2017, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş.
”Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată procurorii în comunicatul de presă.

Gheorghe Nistor, poliţistul de 48 de ani, a fost ucis în biroul său în 4 ianurie, cu trei lovituri de cuţit. Cei doi suspecţi au fost înregistraţi pe camerele de supraveghere de la o clădire învecinată, în momentul în care au intrat în clădire. 

Mai puteţi citi:

Comments