NOI NU – In Baia Mare functionarii din administratia publica nu intra in greva

NOI NU – In Baia Mare functionarii din administratia publica nu intra in greva

NOI NU Nemulţumiţi în principal de condiţiile de salarizare, din cauza neacordării normei de hrană pentru toţi salariaţii ori a voucherelor de vacanţă, sindicaliştii din administraţia publică locală au decis să protesteze. Drept urmare, în administraţia publică locală, mâine va fi greva timp de o oră.  

În Maramureş însă nu se va întâmpla acest lucru, astfel că activitatea din primării şi Consiliul Judeţean se va desfăşura aşa că într-o zi obişnuită .

Liderul sindicaliştilor maramureşeni din administraţie, Liviu Pop, spune că angajații pe care îi reprezintă sunt solidari cu colegii lor din ţară, însă, arată acesta, s-a optat pentru pregătirea şi susţinerea unor acţiuni revendicative în toamnă atunci când vacanţă de vară se va fi terminat, iar şansele de a se face auziţi sunt mult mai bune decât în această perioadă .

Pop arată că întradevăr există nemulţumiri legate de salarizare, atâta vreme cât ordonanţa recent publicată nu elimină discrepanţele salariale, ci permite ca la capitol haosul să existe în continuare. El spune că tocmai de aceea cei pe care îi reprezintă cer în continuare să fie aplicată legea salarizării unitare, însă arată că un calendar revendicativ va fi stabilit abia spre sfârşitul verii.

‘’Cu siguranţă nemulţumirile nostre vor fi aşezate pe hârtie şi aduse la cunoştinţa guvernaţilor. Aşteptăm până în luna spetembrie când vom avea şi cu cine să stăm la masă dialogului. Aşa că putem spune încă de pe acum că toamna se anunţă una fierbinte’’ a mai declarat Liviu Pop.

Comments