Noi recorduri de infectari si de decese in Portugalia. Tulpina britanica de coronavirus se raspandes...


Autoritatile din Portugalia au anuntat, miercuri, 14.647 de cazuri noi de COVID-19, cu 4.192 mai multe decat in ziua precedenta, informeaza AFP, citata de Agerpres.


De asemenea, numarul persoanelor care au murit din cauza virusului a fost mai mare. Dupa ce marti a depasit pragul de 200 de decese zilnice, Portugalia a inregistrat miercuri un bilant de 219 morti.


In Portugalia continua sa se raspandeasca tulpina britanica. Aceasta reprezinta ,,aproape 13%" din infectii, adica ,,aproximativ 18.000 de cazuri", a declarat secretarul de stat pentru sanatate, Antonio Lacerda Sales.


,,Este semnificativ", a precizat oficialul, intr-o aparitie la postul de televiziune public RTP.


Premierul Antonio Costa a anuntat ca Portugalia este pregatita sa inchida scolile, ,,daca varianta britanica devine dominanta in tara noastra".


Varianta britanica, mult mai contagioasa decat virusul original SARS-CoV-2, starneste o ingrijorare crescanda, pe masura ce continua sa se raspandeasca in intreaga lume. Pana acum, aceasta noua tulpina a ajuns in 60 de tari si teritorii, conform OMS.


Foto: EPA






Comments