Noi restrictii in Marea Britanie, dupa depistarea primelor cazuri de infectare cu varianta Omicron

Noi restrictii in Marea Britanie, dupa depistarea primelor cazuri de infectare cu varianta Omicron

Noi restrictii in Marea Britanie, dupa depistarea primelor cazuri de infectare cu varianta Omicron

Premierul Marii Britanii Boris Johnson a anuntat sambata noi masuri pentru a incetini raspandirea noii variante Omicron a coronavirusului. Autoritatile sanitare britanice au informat in cursul zilei ca au fost confirmate doua cazuri de infectare in Marea Britanie, informeaza Reuters.

Potrivit noilor masuri, toti cei care intra in Marea Britanie vor fi nevoiti sa faca un test PCR si sa se izoleze, pana la aparitia rezultatelor. Pana acum, era solicitat doar un test antigen in interval de doua zile de la sosire si nu era necesara izolarea.

De asemenea, Boris Johnson a anuntat ca britanicii vor fi nevoiti sa poarte din nou masca de protectie in magazine si mijloace de transport in comun, cel putin in urmatoarele trei saptamani, si ca va fi ”intensificata” campania de vaccinare cu cea de-a treia doza.

„Trebuie sa castigam timp pentru ca oamenii nostri de stiinta sa inteleaga exact cu ce avem de-a face”, a spus Johnson, intr-o conferinta de presa.

Premierul a mai precizat ca oricine a intrat in contact cu o persoana testata pozitiv si suspectata de infectare cu varianta Omicron va trebui sa se autoizoleze timp de 10 zile.

Ministrul britanic al sanatatii, Sajid Javid, a anuntat sambata ca Marea Britanie are doua cazuri de infectare cu Omicron. Este vorba despre doua persoane, din orase diferite, care au calatorit recent in sudul Africii.

Cei doi indivizi si toti membrii gospodariilor lor au fost re-testati si li s-a spus sa se autoizoleze in timp ce se faceau teste suplimentare si urmarirea contactelor.

Tulpina Omicron, considerata mai transmisibila si care ar putea sa ocoleasca raspunsul oferit de vaccinuri, a fost identificata pana acum in patru tari europene, dintre care trei au facut anuntul sambata: Marea Britanie, Germania, Italia si Belgia (prima care a confirmat). Alte tari asteapta rezultatul secventierii.

Foto: Epa

Comments