#Notre_Dame. Cocosatul, cateva gargui si duhul din sacristie au facut marturisiri. In cat timp si ca...
17 aprilie
Pe 17 aprilie s-au născut: Timur Lenk, J.P. Morgan, Nichita Sergheevici Hruşciov, Jan Hammer, George Adamsky, Ion Voinea, Angela Ciochină.
În calendarul creştin-ortodox fix sunt, pe 17 aprilie, Sfinţii Simeon din Persia şi Acachie din Melintea.
În “Kalendarul” vechi al poporului român nu este nimic notabil
Este ziua de naştere a compozitorului american de origină cehă Jan Hammer. Este foarte important pentru mine, pentru că este cel care a creat tema lui Crockett din filmul “Miami Vice”. Este acea muzică care rezonează cu sufletul meu! Aş putea să o ascult la infinit.
Cum “Why aske you?”, da, cu “e” la sfârşit pentru că este o creaţie preclasică a lui John Bull, marele spadasin, astrolog şi…compozitor şi organist, ei bine, acea muzică mă energizeză, mă vindecă, îmi dă certitudinea valorilor universale adevărate.
Căutaţi muzica care rezonează cu sufletul dumneavoastră! Este energie sufletească. Marele Gheorghe Zamfir are dreptate. Este greu să înţelegi un geniu de talia lui, dar “totul este muzică!”. Tot, la fel, cum Kepler a căutat divina muzică a sferelor cereşti, octavele astrale. A descoperit teoria atracţiei universale!
Acest lucru îmi aminteşte de o altă zi de 17 aprilie. Pe 17 aprile 1987 era vineri, zi liberă în Iran. Cu câteva zile mai înainte văzusem un cutremur de magnitudine mare, 7,1 în Dasht-e-Kavir, în deşertul de sare. Energia fantastică m-a impresionat profund. Nimic nu se compară cu spectacolul unui cutremur în deşert!
Cutremurul este un fenomen natural. Nu este nici bun, nici rău, este doar impresionant! Vinovaţi de victimele umane sunt oamenii care au construit, sau modificat casele care s-au prăbuşit, aşa cum vinovaţi nu sunt câinii vagabonzi, ci oamenii care i-au părăsit!
În acea vineri eram extrem de încordat şi tensionat. Gândurile nu îmi dădeau pace, aveam mari probleme la serviciu și personale. Simţeam că o să explodez!
Aşa că am ales să mă duc la Saadabad, parcul imens din nordul Teheranului unde erau castelele, impropriu spus, dar alt termen nu găsesc, fostele proprietăţi ale Shah-in-shah-ului, pe atunci muzeu popular. Voiam să mă relaxez, fusesem şi altădată acolo însoţind ceva miniştri, dar o făcusem protocolar şi pe grabă.
Am luat taxiul colectiv de la Vanak, unde locuiam, am plătit patru tumani şi am ajuns la porţile Saadabad-ului.
Nu puteţi să vă închipuiţi ceva mai frumos, decât o grădină persană bine îngrijită. Edenul este pe acolo, pe lângă Tabriz!
Apoi castelele, casele acele mari, dintre care unul, cel al mamei Shah-ului făcut din pietre rare. Apoi incomparabila sală de muzică, cel mai mare covor persan din lume, are vreo trei sute de metri pătraţi şi câteva tone, muzeul armelor…
Stăteam pe o bancă, iar din difuzoare ascunse se auzea suita “Drumul Mătăsii” a lui Kitaro. Sufletul şi mintea îmi erau pline de frumuseţe şi de recunoştiinţă faţă de Dumnezeu.
Când, deodată, ceva s-a răsucit în interiorul meu. Parcă am auzit un sunet profund, puternic prin forţă, iar culorile au devenit mai vii, sunetele mai clare, perspectiva mai apropiată. Tot ceea ce cunoşteam se aranjase altfel în mintea mea. Ştiam că știu!
Şi încă un “efect secundar” – de atunci şi până astăzi nu am mai avut nevoie de ochelari!
Maestrul meu, ultimul Bătrân din Munte, şeful sectei ismaelite a dervişilor buida şi unul dintre conducătorii ritualurilor zourkhane, doctor în medicină, neurochirurg, mă asculta cu plăcere, zâmbind. “Welcome to the Club!” a fost răspunsul lui. Vezi, pessar, băiete, în viaţă avem etape, trecem dintr-o etapă în alta. Sau ca să fiu pe înţelesul multora, este ca într-un joc pe computer: “next level!”. Uneori, rareori, acest lucru este conştient şi declanşat de o sursă exterioară de energie, când condiţiile sunt întrunite. În cazul tău, (adică în al meu), a fost energia cutremurului din deşert!
Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, focul de la Notre Dame de Paris este un eveniment tragic istoric, de proporțiile incendiului Bibliotecii din Alexandria, sau a mistuirii Romei prin foc din timpul lui Nero. Lisabona a fost distrusa prin foc, după marele cutremur din anul 1755, de ziua Tuturor Sfinților, americanii nu uita de marele incendii de la Chicago, 1871 și San Francisco, 1851.
Nu doresc să fac teorii ale conspirației, dar după cum spune bunul meu prieten Pierre, fostul meu coleg de la ”Le Figaro”: ”Cocoșatul, câteva gargui și duhul din sacristie au vorbit, au spus ce și cum!”
Procurorul de la Versailles, Rémy Heitz, un om extraordinar, a declarat că ”preferă” varianta unui incendiu involuntar, (destruction involontaire par incendie) așa că a început audierea celor aproape 50 de muncitori, de la restaurări, ca martori. Probabil ca așa o să fie și concluziile anchetei, ”incendiu involuntar”!
Dar, ”Cocoșatul, câteva gargui și duhul din sacristie au vorbit, au spus ce și cum!” Incendiul s-a declanșat la două ore după plecarea muncitorilor, într-un punct perfect, în ”La Forêt” structura de lemn masiv, din arbori seculari, de deasupra sacristiei, cred că era vorba de stejari aflați acolo de 856 de ani. Să notăm că în anul 1936 au avut loc lucrări de restaurare printre care și ignifugarea lemnului.
Teoria conspirației spune că similitudinea dintre 911 și Notre Dame este izbitoare, s-a mizat, la fel, pe prăbușirea construcției sub greutatea proprie, slăbind structura de rezistență cu ajutorul focului. Săgeata catedralei, care ridica mândra cruce creștină la 93 de metri dasupra Parisului era acoperită cu plăci de plumb, din aceleași motive pentru care care turnurile gemene aveau greutăți enorme la ultimul etaj. Stabilitate și rezistență la furtuni și cutremure, structurile se comportă bine la compresiune. Un obiect greu are inerție mare, se rupe mai greu, dar se prăbușește imediat dacă i se compromite susținerea. Treburi de inginer de structuri.
Sunt multe semne de întrebare, dar opinia mea este formată, de nezdruncinat, doar Cocoșatul, câteva gargui și duhul din sacristie au vorbit, au spus ce și cum!
Vom înghiți cu toții varianta oficială, ascultați-mă, este mai bine pentru toată lumea, lume care vrea să fie mințită frumos. O să se găsească un acar Păun, sau nu…
Ce-i de făcut? Contrar traficului din lumea musulmană, mărit de patru ori, care se felicită pentru dispariția crucii de deasupra Parisului, simbol care jignea milioanele de musulmani din Paris, mai a existat și altfel de trafic. Traficul celor care fac donații pentru reconstrucția celui mai important și mai vizitat obiectiv creștin din Franța. Macron a deschis aceste donații.
Focul de la Notre Dame are și o conotație politică. A înghețat, probabil pentru câteva zile, campania electorală pentru europarlamentare și programul de consultări al lui Macron.
Nu, Notre-Dame nu era asigurată, pentru că aparținea statului francez. Explicația lui Emmanuel Macron m-a lăsat în pronunțare. Păi, Mona Lisa este asigurată la Lloyd și ea aparține statului francez!
Schelele din jurul catedralei cantaresc 800 de tone si lucrările de restaurare și curățare a monumentului urmau să dureze circa zece ani. Acum o să dureze mult mai mult…
S-au salvat toate odoarele de preț, coroana de spini a Lui Iisus, tunica Sfântului Ludovic, bucata din Cruce și altele. Astăzi vor fi duse la Luvru, în maximă securitate. S-a salvat și marea orgă, ca prin minune, turla a căzut milimetric pe lângă ea. S-au salvat vitraliile din partea de nord și parțial din sud. S-au salvat și clopotele, atât de dragi Cocoșatului. Iar ceea ce este mai important, marile structuri de piatră fasonată, arcele, cheile de boltă, opera primilor masoni operativi, lojile roșii, se pare că sunt în stare bună, nu au cedat.
Specialiștii au făcut și primele estimări. Pentru restaurare trebuie 28,75 miliarde de euro și cel puțin treizeci de ani. Banii nu ar fi o problemă, Franța are un buget anual de peste două mii de miliarde de euro, este costul a două-trei avioane de luptă, alta este problema. Mâna de lucru calificată. Trebuie precizia unui ceasornicar și lucrări de excepție. Cred că suma se va dubla, sau tripla ca și durata execuției. Să ne amintim că Sagrada Familia nu este terminată nici până acum, deși se lucrează continuu din anul 1881.
Trebuie să vă spun, când se urcă scrofa în pom, cine tace nu e om, doar Cocoșatul, câteva gargui și spiritul din sacristie au vorbit. ”Incendiul involuntar” de la Notre Dame nu este ceva singular, sau o excepție. Acum câteva săptămâni s-a încercat un incendiu la catedrala Saint-Sulpice. A fost dejucat din vigilența unui paznic de noapte. În Franța provincială au fost incendiate, sau dărâmate, 24 de catedrale, 19 fiind monumete istorice, trei din secolul XII. Dărâmarea, cinci la număr, cu complicitatea consiliilor comunale controlate de musulmani. Sub diferite motive legale.
Oftez, sigur că oftez. Eu am mai apucat Parisul locuit de francezi. Creștini, albi, europeni. Da, sigur, că m-am dus de mai multe ori la Notre Dame, la slujbe, dimineața, sau seara, cu prietenii, sau singur. Odată, când am ieșit de la ”Le Figaro”, dimineața, am prins la catedrală un ștab, ceva, poate era un ministru, nu l-am întrebat, care a făcut bine și a oferit unui băiat din Est un tur complet al catedralei, complet, peste tot, nu doar pentru turiști. Ca să ai o amintire frumoasă, mi-a spus, la sfârșit! Da, am o amintire frumoasă, cum îmi amintesc de Statuia lui Budha, înaltă de 52 de metri, de Nimrud și Plamyra, de Hatra și de alte multe locuri frumoase distruse.
Distrugerea patrimoniului istoric mondial ar trebui considerată crimă împotriva umanității, impardonabilă și pedepsită exemplar. Deștepti au fost egiptenii! Poate cineva să distrugă piramidele? Bună întrebare!
Nu am sufletul să mă uit la un film, așa că o să-mi amintesc de bunul meu prieten Chris de Margerie, ”Le Moustachu”. L-au asasinat rușii în octombrie 2014. Aud că au botezat un petrolier mare cu numele lui. La TOTAL a fost ”le grand patron” iubit și respectat. Ultimul mare patron care dădea bună ziua la toată lumea și strângea mâinile celor cu care se întâlnea. Nu avea nevoie de popularitate, nu îl vota nimeni, dar avea cei șapte ani de acasă, era un om înțelept.
În toamna anului 1969 ne-am întâlnit în dâra de parfum a unei tinere și frumoase cântărețe. Chris avea câteva luni mai puțin decât mine, dar provenea din una dintre cele mai bogate familii din hexagon. Eu aveam doar hainele de pe mine, bandajat și în baston. Dar pe mine, străin, tânăr, atletic, blond cu ochi albaștri, rănit bine de tot, scria ”La Legion”. Un episod amuzant, când am fost confundat, într-un bistrou, cu legionarul Bernard, de către un marinar beat de pe ”Surcouf” l-a lămurit pe Chris și mi-a adus favorurile blondei. ”Aha, a zis Chris, prietenul meu este din Legiune! Si ce a facut in Legiune? Va spun eu, operațiuni speciale, iar limitații lui de ofițeri i-au spus ca legendă de acoperire că este din România și că a avut un accident. Da, a avut un accident – o rafală de mitralieră! În Algeria, nu-i așa? Chelner, cea mai bună șampanie pentru prietenul meu Bernard, unul care și-a pus pielea în joc pentru Franța! Și Bernard mi-a rămas numele… cât am stat la Paris. Blonda, peste ani, mi-a dedicat un cântec ”Bernard’s song” dar este altă poveste. Trebuia să rămân cu ea, în hexagon? Dar mai aveam eu viața aventuroasă pe care am avut-o, de se miră proștii pe forumuri? Imprudențe de tineri, dar ce frumoase și vii sunt amintirile...
Vă spun că am inima grea, așa că o să mai vorbim și mâine, scrieți-mi doar la dom.profesor@gmail, pe forum se șterge, așa este regula, - doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Citește mai departe ...
Comments