Nou record de persoaane infectate cu coronavirus in ultimele 25 de ore

Nou record de persoaane infectate cu coronavirus in ultimele 25 de ore

In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV – 2 (COVID - 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Numarul deceselor a ajuns la 98.

Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana astazi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat.

In intervalul 21.10.2020 (10:00) - 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 barbati si 43 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Calarasi, Caras-Severin, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Harghita, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Tulcea, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti.

Dintre acestea, 1 deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost inregistrate la categoria de varsta 50-59 de ani, 32 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 29 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

95 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbiditati, iar pentru 2 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 2.961.562 de teste. Dintre acestea, 34.466 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 21.260 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 13.206 la cerere.

Pe teritoriul Romaniei, 23.455 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 9.755 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 51.169 de persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 52 de persoane.

Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ultimele de 24 de ore 5.931 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 793.577 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, au fost constatate, ieri, 11 infractiuni pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.

In ceea ce priveste situatia cetatenilor romani aflati in alte state, 6.829 de cetateni romani au fost confirmati ca fiind infectati cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 in Italia, 1.253 in Spania, 124 in Franta, 3.013 in Germania, 159 in Marea Britanie, 36 in Ungaria, 28 in Olanda, 2 in Namibia, 4 in SUA, 122 in Austria, 22 in Belgia, 6 in Japonia, 2 in Indonezia, 8 in Elvetia, 3 in Turcia, 2 in Islanda, 2 in Belarus, 93 in Grecia, 9 in Cipru, 2 in India, 2 in Ucraina, 7 in Emiratele Arabe Unite si cate unul in Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican si Portugalia. De la inceputul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) si pana la acest moment, 126 de cetateni romani aflati in strainatate, 31 in Italia, 19 in Franta, 43 in Marea Britanie, 11 in Spania, 14 in Germania, 2 in Belgia, unul in Suedia, unul in Elvetia, unul in SUA, unul in Brazilia, unul in Republica Congo si unul in Grecia, au decedat. Dintre cetatenii romani confirmati cu noul coronavirus, 797 au fost declarati vindecati: 677 in Germania, 90 in Grecia, 18 in Franta, 6 in Japonia, 2 in Indonezia, 2 in Namibia, unul in Luxemburg si unul in Tunisia.

Pana la data de 21 octombrie 2020, au fost raportate 5.171.961 de cazuri in UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elvetia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate in Spania, Franta, Regatul Unit, Italia, si Germania.

(sursa: Mediafax)

Post-ul Nou record de persoaane infectate cu coronavirus in ultimele 25 de ore apare prima data in Graiul Maramuresului - Cotidian independent al judetului Maramures.

Comments