O doctorita si-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienti - cu diagnostice gresite. S...

La 41 de ani, Antonia Cun se mandreste ca a facut trei facultati: Litere la Oradea, Muzica la Cluj si Medicina la Oradea. Prin absolvirea celei din urma a continuat exemplul mamei, faimoasa dr. Emilia Cun, filmata in 2015, impreuna cu alti patru medici din Comisia de Expertiza a Casei Judetene de Pensii, dupa ce, intr-o singura luna, luase spagi de la 272 de pacienti pentru a le rezolva pensionari pe caz de boala. Femeia a fost condamnata de Tribunalul Bihor abia in vara anului trecut, la 3 ani de inchisoare cu suspendare, interzicandu-i-se totodata sa mai profeseze, dar in toamna a scapat de pedepse multumita deciziilor Curtii Constitutionale care au interpretat prescriptia in favoarea inculpatilor, scrie ebihoreanul.ro.

Problemele doctoritei, spun colegii ei, au inceput in pandemie, in 2020, cand, de teama Covid, si-a luat 3 luni de concediu si a cerut sa fie mutata la Oncologie, unde pericolul infectarii era mai mic. Un an mai tarziu, comportamentul ei a devenit atat de deviant incat i-a socat pe toti.

,,A inceput sa posteze pe Facebook si pe TikTok, de multe ori din spital, in timpul serviciului, tot felul de declaratii de dragoste pentru o colega despre care afirma ca in rezidentiat i-ar fi fost mentor". ,,Te iubesc, soarele meu!", ,,Esti atat de frumoasa, visez sa facem dragoste o viata intreaga", ii transmitea Antonia Cun ,,Cristianei".

Doctorita hartuita de Cun respinge vehement orice legatura, de orice fel, cu cea care o declara ,,iubita" sa: ,,Bineinteles ca nu am avut nicio relatie, dimpotriva, imi starneste repulsie. Daca un barbat m-ar fi hartuit asa, as fi mers la Politie", a precizat BIHOREANULUI ,,dr. Cristiana".

De altfel, si colegii din spital afirma ca aceasta li s-a plans de nenumarate ori de purtarea Antoniei Cun, dar n-a sesizat nici conducerea unitatii, nici vreo institutie judiciara. ,,Spera ca odata si-odata se va opri...", zice un medic.

Pana s-o faca, insa, Antonia a transformat-o pe ,,dr. Cristiana" in ,,eroina" unui roman de dragoste, intitulat ,,Asta, pentru ca m-ai iubit".

,,Colegei mele, fostului meu mentor, iubita mea, unica in viata mea", ,,Te iubesc pentru totdeauna", ,,Esenta vietii mele, altarul sentimentelor mele pure si sublime", ,,De la flirt, tinut de mana, imbratisari pasionale cu rostogoliri una peste alta pe canapele, pe jos, de la atingeri si mangaieri care culminau cu placeri extatice pana la actul dragostei care reprezenta apogeul senzatiilor si sentimentelor duse pana la epuizare", ,,Antonia nu isi putea inchipui viata decat in spital, lucrand alaturi de iubirea vietii ei, dr. Cristiana" - sunt cateva spicuiri din prezentarea pe care autoarea o face pe propriul site cartii dedicate ,,iubitei".

Mai mult, Antonia si-a anuntat si public dragostea, descriind patimas presupusa relatie pe Facebook si pe TikTok: ,,Medic primar radiolog dr. Cristiana, viata noastra bate orice film pasional de dragoste!!!! Tu m-ai facut actor, eu te-am facut regizor!".

Tonul mesajelor s-a schimbat, insa, la 180 de grade, anul trecut, cand dr. Cun a inceput sa se planga de tradare si sa-si ameninte ,,iubita". Motivul? ,,Dr. Cristiana" i-a contactat sotul, un reputat cardiolog, si i-a aratat mesajele de iubire pe care i le trimisese, motiv pentru care s-ar fi si ajuns la divort.

De altfel, Antonia Cun l-a luat la tinta si pe fostul consort, descriindu-l printr-o serie de mesaje pe Facebook ca pe un ,,mascul" agresiv, un ,,monstru" si un ,,jeg", desi, dupa cum zic colegii celor doi, portretul de bruta nu are nicio legatura cu realitatea: ,,Este un tip linistit si muncitor. La divort a obtinut si custodia copilului".

Cert e ca ,,dragostea" Antoniei pentru ,,dr. Cristiana" s-a transformat in ura, incat a trecut la amenintari pe Facebook: ,,Medic primar radiolog dr. Cristiana, sa stii ca eu sunt cu 12 ani mai tanara decat tine, sunt frumoasa, aveai pe cine sa iubesti cu varf si indesat, dar nu m-ai iubit. Ai fost doar atrasa fizic de mine, imi spuneai cat de senzuala sunt in timp ce ma iubeai fizic (...) ca apoi sa-ti bati joc de mine cu mesajele de iubire pe care ti le-am scris si le-ai aratat fostului meu sot si colegilor care m-au crezut nebuna... Te dau la presa!".

Comments