O femeie a recunoscut pe patul de moarte ca si-a ucis copilul. 40 de ani a trait cu o povara in sufl...

In varsta de 77 de ani, Antonya a trait cu o povara imensa: in urma cu 40 de ani, si-a ucis propriul copil pentru a-i curma suferinta.

Cu ce boala se confrunta fiul femeii

Antonya Cooper a murit zilele trecute, dupa ce a dezvaluit ca si-a omorat fiul in 1981. Fiul ei, pe atunci de 7 ani, suferea de o forma rara si dureroasa de cancer. Batrana a marturisit ca, vazandu-l cum sufera cumplit, a decis sa-i administreze o doza letala de morfina pentru a-i curma suferinta.

,,I-am dat o doza de sulfat de morfina. L-am urmarit cum a indurat cu curaj tot acel tratament brutal, iar cand a devenit evident ca suferinta lui era de nesuportat, am considerat ca este momentul sa plece", a declarat Antonya Cooper la BBC Radio Oxford.

Antonya a ales sa-si dezvaluie secretul dupa ce a aflat ca mai are putin timp de trait, dorind sa-si elibereze sufletul de aceasta povara inainte de a pleca. Si-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale, constienta ca ar putea fi acuzata de omor sau ucidere din culpa. A avertizat autoritatile ca trebuie sa se grabeasca daca vor sa ia masuri legale, deoarece sfarsitul ei era iminent.

Cum a reactionat familia femeii

Decesul Antonyei a fost anuntat ieri de familia ei. Ea si-a pierdut viata dupa o lupta indelungata cu cancerul. Familia ei a declarat ca Antonya a fost linistita in ultimele sale momente, inconjurata de cei dragi, si ca a murit asa cum si-a dorit.

,,Era linistita, nu avea dureri, era acasa, inconjurata de familia ei iubitoare. A fost exact asa cum si-a dorit ea. Si-a trait viata in conditiile ei si a murit in conditiile ei", a transmis familia femeii.

Desi Antonya nu mai este in viata, politia a demarat o ancheta pentru a examina circumstantele mortii fiului ei si pentru a determina daca este vorba despre un caz de moarte asistata.

Comments