O fosta Miss Univers Romania, martor-cheie in dosarul lui Valcov, ajunsa consilier personal la Comis...

Anterior, Larisa Maria Popa a fost consilier personal al secretarului de stat Alexandru Potor din Ministerul Agriculturii, informează ziare.com. De la minister, ea a încasat suma de 23.221 de lei, iar de la un centru de infrumuseţare 7.250 de lei, arată declaraţia sa de avere din mai 2018.

Comisia a fost înfiinţată de Guvern în aprilie 2018, funcţionează în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea premierului. 

Larisa Popa este cea care a înfiinţat Galeria Raphael, societatea care apare în dosarul lui Darius Valcov. Procurorii DNA susţin că în spatele acestei societăţi s-ar afla chiar fostul ministru. 

În faţa procurorilor DNA, Larisa Popa a spus că-l cunoaşte pe Vâlcov din 2011. Ea a mai spus că banii pentru achiziţionarea operelor de artă erau primiţi de la Lucian Susală - om de încredere al lui Darius Vâlcov - sau de la consiliera lui Vâlcov, Sandra Stănescu. Când a fost audiată la Curtea Supremă, ea şi-a nuanţat declaraţiil  şi a precizat că nu a cumpărat niciuna din operele de artă pe numele lui Vâlcov.

Întrebată de unul dintre avocaţii fostului ministru dacă a simţit că se fac presiuni asupra ei, Larisa Popa a spus că procurorul i-ar fi zis ”să termine cu prostiile”: "Dupa perchezitii eu am mers direct la DNA, la cererea procurorului. In lipsa avocatului meu sau a altor martori, procurorul m-a intrebat a cui e galeria. Am spus ca e a lui Ramba (afaceristul Andrei Ramba), iar el mi-a zis sa termin cu prostiile si sa incep sa spun adevarul pentru ca altfel imi schimba calitatea de martor. Eu am spus ca ca voi spune adevarul si mi-am asteptat avocatul".

Comments