,,O sa mai moara multi oameni si curand ne trezim cu ursul in Piata Victoriei". Ce propune Elena Las...

Presedinta Uniunii Salvati Romania (USR), Elena Lasconi, a solicitat joi partidelor sa sustina propunerea formatiunii sale de a da dreptul primarilor sa intervina atunci cand ursii intra in comunitate, in contextul tragediei tinerei ucise de un urs, in timpul unei drumetii pe Jepii Mici.

,,Viata omului este mai presus de orice. Cel care apara viata unui om trebuie tratat ca un erou, nu ca un criminal. Condoleante familiei Dianei, tanara ucisa de urs in Jepii Mici! (...) Ca presedinte de partid parlamentar, ca primar, cred ca primul pas pe care il putem face este sa dam primarului posibilitatea de a da imediat dispozitie vanatorului sa impuste sau nu ursul care a intrat in comunitate", a scris Elena Lasconi, intr-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook, potrivit Agerpres.

,,Daca nu facem ceva acum, o sa mai moara multi oameni si curand ne trezim cu ursul in Piata Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare sa sustina propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fara sa riste dosar penal, atunci cand ursii intra in comunitate. Viata omului e sfanta!", a adaugat lidera USR.

Ea a punctat ca niciun primar nu o sa dea ordin de impuscare a ursilor, pentru ca risca dosar penal, potrivit legislatiei actuale.

,,Pe cat de mult iubesc animalele, sunt cat se poate de categorica. Daca ursul apare pe strazile orasului, in gospodarii, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Asa cum arata legislatia acum, niciun primar nu o sa dea ordin de impuscare, pentru ca risca dosar penal. Pe legea de acum, in vreme ce ursul se plimba prin curtile sau chiar casele oamenilor, pe strada sau in locurile de joaca, primarul trebuie sa actioneze pe pasi. Gradual", a precizat Lasconi.

,,Intai trebuie sa incerci sa il alungi, apoi sa il tranchilizezi si sa-l relochezi – asta e o procedura care dureaza mult si de fiecare data am primit raspuns negativ pentru relocare. Si daca s-ar reloca, nu se rezolva problema, ci o muti in alta parte. Abia dupa ce urmezi toti acesti pasi, respectand legea, atunci cand apare din nou ursul in comunitate poti sa dispui in calitate de primar eliminarea ursului doar daca ataca omul", a continuat ea.

Elena Lasconi a punctat ca trebuie facute fise de interventie, sa se stabileasca gradul de risc pentru care nu exista criterii clare, sa atace ursul omul, ca nivelul de risc sa fie mare.

,,Cu alte cuvinte, sa asteptam tragedia ca sa putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva. Trebuie sa intervenim imediat atunci cand cel mai feroce animal salbatic din Romania iese in afara habitatului sau natural. Haideti sa rezolvam problema serios, nu doar sa ne facem ca facem, ca trecem asa o lege prin Parlament si gata! (...) In paralel, sa lamurim clar ce fac primarul, prefectul, orice autoritate din tara asta in timp scurt si fara sa riste puscaria pentru ca si-au aparat un seaman", a adaugat lidera USR.

Tanara de 19 ani, care se afla pe munte impreuna cu prietenul sau, a fost atacata marti de urs, ulterior cazand intr-o rapa, unde de altfel i-a si fost gasit cadavrul.

Ursul, care era agresiv si a incercat sa ii atace si pe salvatori, a fost omorat, incidentul fiind in atentia Parchetului.

Moartea tinerei a reaprins discutiile legate de gestionarea problemei ursilor, al caror numar a crescut necontrolat, care coboara in localitati si care ataca oamenii.

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri, dupa aceasta tragedie, ca populatia de urs brun in Romania este scapata de sub control, iar relocarea lor nu reprezinta o solutie. El crede ca este necesar sa fie dublat numarul de ursi vanati.

Premierul Marcel Ciolacu a anuntat sesiune extraordinara pentru modificarea legislatiei. Liderul PSD a afirmat ca a discutat cu ministrul Mediului si cu presedintele interimar al Camerei Deputatilor, Alfred Simonis si a tinut sa precizeze ca nu va fi dat liber la impuscat ursii pe teritoriul Romaniei.

Presedintele Klaus Iohannis a comentat si el miercuri, de la Washington, aceasta tragedie, sustinand ca Romania are prea multi ursi si ar trebui luate masuri legislative de urgenta. Seful statului a precizat ca si el a mers pe un traseu in Bucegi cu cateva zile inainte si a fost foarte aproape de locul tragediei.

Cititi si:

Comments