O vara ,,fierbinte" pentru autoritatile din Baia Sprie

O vara ,,fierbinte" pentru autoritatile din Baia Sprie

O vara ,,fierbinte" pentru autoritatile din Baia Sprie

Se anunta o vara extrem de incarcata pentru autoritatile orasului Baia Sprie. Vor fi investitii multiple in domeniile sociale, culturale, educationale si sportive, dar si pe retelele de drumuri, apa si canalizare.

Dupa ce au reusit sa rezolve oarecum problema cu locul de agrement de la Mogosa, unde un investitor privat s-a pus stapan pe spatii care nu ii apartin, urmeaza investitii pentru imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor urbei de la poalelel Gutinului. Primaria Orasului Baia Sprie a sustinut si finantat modernizarea cazarii elevilor (internatul) in Caminul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie. ,,Ne bucuram ca am reusit sa redeschidem un spatiu scolar de cazare care s-a inchis in trecut fara speranta de a mai fi functional. Incepand cu septembrie 2019 elevii colegiului care au nevoie de cazare pot beneficia de un spatiu modern si utilat corespunzator", a spus Alin Sebastian Birda, primarul orasului Baia Sprie.

In scurt timp vor fi demarate lucrarile privind ,,Construirea si dotarea imobilului nou pentru Gradinita cu program prelungit nr. 2 Baia Sprie", o investitie ai carei primi beneficiari vor fi copiii si familiile tinere din comunitatea baispriana. S-a lucrat la reteau de drumuri prin pavarea cu piatra a anumitor strazi, urmand ca altele sa fie asfaltate in zilele urmatoare. Se actioneaza atat in oras cat si in cele trei localitati apartinatoare. Insa, printre activitati e buna si putina distractie. Se apropie cu pasi repezi Zilele Orasului Baia Sprie. Anul acesta, ele vor avea loc in weekendul de dupa Sfanta Maria Mare, adica in 17-18 august. In prezent, autoritatile se afla pe suta de metri cu definitivarea programului. Se cunoaste ca vor avea loc multe manifestari culturale si sportive. In plus, cap de afis la concertele sustinute in oras va fi artista Irina Rimes. Pana atunci se incearca finalizarea investitiilor la baza sportiva, unde se afla in plina derulare construirea tribunelor, astfel incat spectatorii sa aiba parte de un minim confort, la meciurile de fotbal ale echipei orasului.

V. Gherman

Comments