Oficialii NATO, decizii cruciale pentru razboiul din Ucraina - Noi strategii dupa ce Putin a declans...

Reuniunea ministrilor Afacerilor Externe din tarile membre ale Aliantei Nord-Atlantice incepe marti, la Bucuresti, fiind primul eveniment de nivel inalt al NATO intr-un stat de pe Flancul Estic, dupa agresiunea armata a Federatiei Ruse impotriva Ucrainei.

Evenimentul este gazduit, in numele Romaniei, de ministrul Bogdan Aurescu.

Jens Stoltneberg a ajuns la Bucuresti cu un avion TAROM, escortat de avioane de lupta F16. Liderul NATO a tinut sa bifeze momentul printr-o fotografie postata pe retelele de socializare.

In prima zi din vizita in Romania, Jens Stoltenberg s-a intalnit cu premierul Nicolae Ciuca si cu presedintele Klaus Iohannis.

Secretarul general al NATO va sta in Bucuresti pana miercuri. Acesta va participa la cel mai important eveniment de securitate. Ministrii de externe din statele membre ale aliantei se reunesc in Parlamentul Romaniei. Securitatea regiunii Marii Negre, razboiul din Ucraina si criza energetica sunt temele fierbinti care vor fi discutate in cadrul reuniunii.

Reuniunea ministrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat in Romania de la aderarea tarii noastre la Alianta, in anul 2004, si a doua reuniune formala aliata dupa Summitul de la Bucuresti din 2008.

Totodata, este prima reuniune a NATO de nivel inalt dupa Summitul de la Madrid, de la sfarsitul lunii iunie 2022, si, in acest sens, va marca o etapa esentiala in operationalizarea noului Concept Strategic al Aliantei.

Alaturi de sefii diplomatiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO si ceilalti inalti oficiali politici si militari ai Aliantei, la Reuniunea de la Bucuresti vor participa ministrii de Externe ai Finlandei si Suediei, in calitate de state invitate sa adere la organizatie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa ministrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oara la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia si Bosnia si Hertegovina.

Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcarii, printr-un eveniment de diplomatie publica, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care Romania, alaturi de alte sase state membre, a fost invitata sa se alature Aliantei Nord-Atlantice.

Conform MAE, marti vor avea loc doua sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, in calitate de partener al Aliantei.

Ministeriala va continua miercuri cu alte doua sesiuni de lucru in format aliat, la care vor participa cei doi invitati - ministrii de Externe din Finlanda si Suedia, iar la ultima sesiune si partenerii Aliantei - Republica Moldova, Georgia si Bosnia si Hertegovina.

In ambele zile, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va sustine o conferinta de presa.

Dupa cum a declarat seful diplomatiei romane intr-un interviu acordat AGERPRES, "este in pregatire o Declaratie comuna a ministrilor de Externe". "O astfel de practica nu este comuna reuniunilor ministrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstreaza inca o data importanta reuniunii de la Bucuresti", a spus Bogdan Aurescu.

Comments