PACAT – Romania a pierdut semifinala cu Danemarca si va juca pentru medalia de bronz

PACAT – Romania a pierdut semifinala cu Danemarca si va juca pentru medalia de bronz

PĂCAT România va juca pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal tineret (sub 20 de ani), după ce a fost învinsă de Danemarca în semifinalele competiţiei cu 28-25. În finala mică, tricolorele vor înfrunta echipa Germaniei, cu care au evoluat şi în Grupa C (scor 29-29). PĂCAT În meciul pentru titlu se vor întâlni Rusia şi Danemarca, adică echipele care au disputat finala şi la Campionatul European în 2015.

Generaţia 96-97, campioană mondială în urmă cu 2 ani, îşi încheie vineri (ora 15:30) ciclul în sectorul juniori şi tineret cu un alt joc de medalie. Nu va fi finala pe care şi-ar fi dorit-o toată lumea, dar oricum echipa şi-a depăşit condiţia la Mondialul din Rusia, în condiţiile în care a fost văduvită de una din exponentele acestei generaţii, Bianca Bazaliu.

Interul stânga de la CSM Bucureşti a lipsit mult naţionalei la turneu final, în special în meciul cu Danemarca, în faţa căreia avea nevoie de mai multă forţă în linia de 9 metri, de o handbalistă care să facă cu adevărat diferenţa.

Fără Bazaliu în echipă, antrenorul Ion Crăciun a jucat în dese rânduri cu Cristina Laslo pe post de inter stânga, pentru că era singura handbalistă capabilă să facă diferenţa de la distanţă. Dar decizia a fost cu dus şi întors, drept dovadă procentajul foarte scăzut al jucătoarei de la final.

România a stat aproape de Danemarca în cea mai mare parte a jocului, este adevărat, şi datorită portarului Iulia Dumanska, aceasta reuşind un alt meci la înălţime. De fapt, ea s-a încăpăţânat să accepte înfrângerea şi a dat aer echipei în multe momente ale jocului, în special în partea secundă. Pe repliere, echipa s-a mişcat destul de bine în prima repriză, Danemarca reuşind să-şi pună în valoare punctul forte, jocul de contratac şi faza a doua doar în două rânduri. Diferenţa la sfârşitul primelor 30 de minute, scor 14-12, s-a făcut la linia de 9 metri, nordicele reuşind o serie consecutivă de 4 goluri cu care au preluat controlul.

Cea mai dezechilibrată parte a jocului a fost imediat după pauză. Polocoşer şi Laslo au pierdut două mingi, iar Danemarca s-a desprins la 17-12. Avantajul adversarelor putea fi şi mai mare, dar Dumanska a avut o dublă paradă într-o situaţie de inferioritate. De remarcat, România a gestionat bine jocul 5 cu 6 şi chiar şi superiorităţile, dar numai în repriza a doua, când a şi reuşit să revină în joc, 19-21 şi 20-22 (min. 47).

Momentul culminant al partidei s-a consumat în minutul 48. Florenţa Ilie a avut golul de 21-22 în mână, dar a tras în portar. Danemarca s-a desprins la faza imediat următoare la 23-20, golul fiind dublat şi de o eliminare în tabăra României. Dacă echipa a avut un capitol care nu a mers aproape deloc la acest turneu final, acesta a fost la nivelul extremelor, în special în partea dreaptă. Greşelile au continuat în tabăra României, Alina Ilie a ieşit la o schimbare pe un atac al Danemarcei şi inferioritate numerică, nordicele au sesizat imediat ”găurile” rămase în apărare şi s-au distanţat decisiv, 24-20.

În ciuda unui time-out al lui Ion Crăciun şi al unui atac cu doi pivoţi, România nu a mai putut schimba nimic, astfel că va juca pentru locul 3 la Campionatul Mondial.

România – Danemarca 25-28 (12-14)

Dumanska, Curmenţ, Ion – portari; Taivan 1, Severin, Dindiligan, Craiu, A. Ilie 6, Vasiliu, Laslo 8, Dache 3, Stoicănescu, Fl. Ilie, Corban, Polocoşer 5, Ostase 2. Antrenori: Ion Crăciun şi Cristi Preda

Comments