PANA IN 15 AUGUST – A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului

PANA IN 15 AUGUST – A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului

PANA IN 15 AUGUST In cursul anului, Biserica ne invita la patru perioade speciale de reflectie duhovniceasca prin post. Luni a inceput Postul Adormirii Maicii Domnului, care tine doua saptamani, timp in care ne pregatim prin infranarea de la bucate, spovedanie si fapte bune pentru sarbatoarea din data de 15 august, dedicata celei pe care o numim cu evlavie Maica Vietii.

Postul acesta este numit in popor al Sfintei Marii si a fost randuit de Biserica spre a ne arata virtutile alese ale Sfintei Fecioare, despre care spunem in cantarile noastre religioase ca este ,,mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii". In acelasi timp ne amintim si de traditia conform careia Sfanta Fecioara Maria, inainte de trecerea la cele vesnice, a postit.

Originea acestui post a fost fixata in secolul al V-lea, cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini. Cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in secolul al XII-lea, la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

In era consumismului agresiv pe care o traim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc in spatiul marilor aglomerari urbane, o perioada de concediu. Oamenii care locuiesc in megapolisuri sub imperiul secularizarii se intreaba ,,de ce Biserica nu-si adapteaza randuielile privind postul si in functie de nevoile membrilor societatii consumiste contemporane?", chiar fiind foarte vehementi unii, intr-un agiornamento al Ortodoxiei, considerand ca, daca el isi ia concediu in august, si postul inchinat marii sarbatori de la jumatatea lunii august ar trebui suspendat.

In urma unei astfel de postulari ne intrebam si noi: Poate intra postul in concediu? Putem suspenda timpul cresterii noastre duhovnicesti spre mantuire? In definitiv, putem suspenda mantuirea noastra? Iata cum nevoile autonome ale omului secularizat pot duce la niste paradoxuri privind devenirea spirituala intru mantuire a fiintei umane.

Raspunsurile le gasim doar din perspectiva biblica si patristica. Fara post nu putem sa ajungem la desavarsire si mantuire, pentru ca nu putem depasi obstacolele care ne sunt puse inainte, crezand ca putem vietui fara Dumnezeu si in definitiv fara obiectivare spirituala si duhovniceasca asupra existentei. De aceea, postul nu este conditionat de concediu, cum nici mantuirea nu poate fi conditionata de faptul ca noi avem nevoie de odihna fizica. Pentru odihna fizica, care este normala intr-o societate bulversata si bulversanta de nevoia consumista din zilele noastre, nu inseamna ca trebuie sa suspendam activitatile noastre spirituale, carora si asa le oferim prea putin din timpul nostru cotidian.

Postul este hrana sufletului spre vietuire vesnica, iar noi, prin impletirea postului cu rugaciunea, devenim daruitori de lumina, primindu-L prin Spovedanie si Impartasanie pe Hristos Cel Inviat, Domnul si Dumnezeul nostru.

Asadar, chiar daca in luna august suntem in concediu, nu trebuie sa uitam respectarea randuielilor Bisericii, ci sa ne induhovnicim tinand zilele de post, si mai ales postul inchinat Maicii Domnului, pentru ca ea este pururea rugatoare pe langa Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru sanatatea, pacea, linistea, ajutorul si mantuirea noastra.

Maica Domnului este numita in cultul Bisericii noastre Prea-sfanta, Curata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, aratandu-se astfel cinstirea extraordinara pe care Ortodoxia noastra romaneasca o acorda Sfintei Fecioare Maria.

Omul de astazi trebuie sa ceara si mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbavitoare. Ori de cate ori avem o suferinta sau o problema, sa nu uitam ca ea este aparatoare, izbavitoare, mangaietoare celor care nu au indrazneala. La ea putem gasi sprijin, ajutor grabnic si raspuns in orice greutate a vietii de zi cu zi.

Sa nu uitam ca tara noastra este numita Gradina Maicii Domnului datorita evlaviei deosebite pe care a aratat-o in decursul veacurilor poporul roman fata de Sfanta Fecioara Maria, lucru marturisit si de numarul mare de biserici inchinate sarbatorilor in cinstea ei, in intreg cuprinsul Patriarhiei Romane.

Astfel, daca vrem sa aratam ca suntem vietuitori in Gradina Maicii Domnului, sa o cinstim cum se cuvine prin postire si primenire duhovniceasca si sa o rugam sa mijloceasca la Fiul sau, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, spre revarsarea binecuvantarii Sale.

The post PANA IN 15 AUGUST – A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului appeared first on actualmm.ro.

Comments