Pandemia si dezvaluirile

Pandemia si dezvaluirile

In vremuri de criza se scot din sertare arme cumparate fara stirea autoritatilor, ilegalul devine subiect de curiozitate pentru cei multi, dar si ofensiva cu adresa pentru cei vizati. De vreo doua saptamani, si mai bine, un post de televiziune da in vileag hotii, influente oculte, chefuri cu sampanii scumpe la Monte Carlo, politicieni ingemanati cu afaceri de milioane, neaparat sub umbra Serviciului Roman de Informatii. A unor fosti reprezentanti de frunte ai lui. Obositoarele emisiuni, care capteaza privitorii, se refera numai la cateva personaje. Sunt vizati un fost premier, un fost adjunct SRI, un ambasador si un profesor clujean, recent reactivat politic.
Numele lor le descoperiti singuri. Doamna care scurma realitatea a fost consiliera in cateva guverne, inclusiv in cel al premierului batjocorit. Acum da din casa. Ii frumos? Totul a pornit de la un afacerist si politician, condamnat la inchisoare si refugiat la Chisinau, care isi dezvaluie atmosfera si anturajul in care a trait. A castigat folosindu-se de parghiile puterii celor din jur. Ni s-a recomandat ca unul care a pacatuit, s-a autodenuntat si, ca un personaj din agora moralitatii, ii pune la insectar pe fostii lui parteneri de invarteli. A participat la nenumarate fraude si complicitati petrecute impreuna cu milionari romani condamnati de justitie si fugari, ca si el, sau achitati, adica spalati cu detergentul justitiei.
Mitraliera fugarului condamnat de la Chisinau a fost amortizata de autorita-tile de peste Prut, cand i-au retras ceta-tenia, iar ministrul roman al Justitiei i-a solicitat extradarea. Serialul abia ajunsese la jumatate, iar despre fugar nu mai stim nimic. Stiu doar cei care au fost scosi din matca. Intrebare fireasca: de unde a pornit ofensiva dezvaluirilor si cine le-a oprit? Cu dramul meu de experienta jurnalistica, socotesc ca cineva a avut interesul sa sparga musuroiul. Chiar acum, in preajma de alegeri si de crispare pandemica. Multe personaje sunt amestecate intr-o pradare de proportii. Milioane si milioane de dolari si euro sunt adunate de maini hraparete, care poarta nume publice, cu ajutorul celor care ar fi trebuit sa apere legea. De necrezut!
Cativa dintre cei vizati, furatori cu libertatea asigurata, umbla cu afise printre romani pentru a le cere votul din 6 decembrie. In cine sa mai credem? In cei care invinovatesc, ori in cei care candideaza? Unii savureaza spectacolul confuz cu personaje reale, dar situatia este trista. Nu pot pricepe pofta unora de a fura pe fata, fara rusine si isi arata fata si la televiziuni. Si se revendica de la popor. Sa stie romanii! Am ramas siderat cand o doamna doctor, director de spital, ne lamurea cum este cu pandemia. O priveam cu speranta, ca ne vorbea despre viata. Intre timp s-a dovedit ca a luat mita.
Sa revin la serialul cu romanii care nu stiu sa-si mai numere banii. Cea mai afurisita ipostaza, si o spun cu tot naduful, este cea a jurnalistilor acoperiti. Acum imi pun mai des intrebarea: cat este adevar si cat minciuna in ceea ce citesc? In ceea ce aud? Ajungem la parerea, paradoxala, ca afacerile si politica sunt rodul jafului national. Asa ca si societatea in care traim este suspecta. Munca cinstita nu prea are valoare. Acum avem un tablou si mai trist. Oameni cinstiti isi pierd locurile de munca. Necazurile tacute le indura singuri.
In timp ce scriu imi vine o idee pentru care risc sa fiu alungat pe campuri. Imi imaginez o solidaritate nationala, organizata, ca acei cu dare de mana sa daruiasca celor saraci venitul pe o luna. Mai ales cei care au facut bani noaptea pe fulgeratura. Ca tot vine Craciunul. Da, naivitati, domnule autor, naivitati! De obicei saracii sunt mai generosi. Am ramas mirat, pana in clipa de fata, ca nu prea au reactionat la povestea de la televizor oameni politici, jurnalisti descoperiti, oameni de afaceri cinstiti, ca avem destui. O atitudine mai ferma, si explicita, am citit in revista ,,Romania literara," sub semnatura criticului literar Nicolae Manolescu, fost om politic. A facut putina politica dar nu i-a reusit cum ar fi vrut. A iesit din politica asa cum a intrat. Spune ca nu a cunoscut identitatea majoritatii protagonistilor sau detaliile afacerilor necurate.
Inchei cu o parere a domnului Manolescu: ,,De la palatele unora de la Monaco, la apartamentele obisnuite ale cetatenilor de rand se casca un abis. Intr-un fel sau altul, politicienii fura si ei, se imbogatesc si ei, se imbogatesc la fel de rapid, crutati ca si afaceristii onerosi de o justitie controlata, la randul ei de Servicii. Iata, imaginea de ansamblu a capitalismului romanesc." Stiu, nu poate fi o tara demna cu oameni saraci. La unii in loc de grau, moara macina bani. Dar nu uit o vorba de pe la noi: hotul neprins este om cinstit! Haideti sa votam un Parlament mai curat!

Post-ul Pandemia si dezvaluirile apare prima data in Graiul Maramuresului - Cotidian independent al judetului Maramures.

Comments