Pasajul Drajna, peste calea ferata de la Dragalina, se deschide marti traficului rutier, anunta Cris...


Circulatia pe pasajul Drajna, judetul Calarasi, va fi deschisa marti, 30 mai, incepand cu ora 10:00, dupa lucrari care au fost finalizate inainte de termen, a anuntat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).


,,Deschidem pasajul Drajna, maine, incepand cu ora 10:00! Lucrarile pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ doua luni mai putin decat era prevazut in contract", a transmis Pistol, pe pagina sa de Facebook.


Pasajul va elimina astfel blocajele rutiere ce se formau la trecerea la nivel cu calea ferata de la Dragalina spre si dinspre Autostrada Soarelui.


,,In perioada sezonului estival creste inclusiv frecventa trenurilor spre litoral, motiv pentru care se statea in coada la bariera perioade lungi de timp", a spus directorul CNAIR.


Constructia pasajului de la Drajna de pe DN21 a fost finantata din bani europeni si reprezinta prima etapa din drumul Transregio Braila - Slobozia - Calarasi - Chiciu, potrivit sursei citate. Pasajul are o lungime de 2,7 km, iar lucrarile au costat 98,1 milioane de lei fara TVA, potrivit Hotnews.








Foto: Cristian Pistol / Facebook


Comments