Pedalare umanitara la Timisoara. Un kilometru este egal cu doi euro pentru Spitalul de Copii ,,Louis...

Hella România, cunoscut la nivel internaţional ca furnizor pentru industria automotive globală, marchează anul acesta 10 ani de activitate şi sărbătoreşte acest moment într-un mod inedit, prin organizarea evenimentului caritabil Bike4Life. Acesta se va desfăşura simultan, astăzi, între orele 11-17, în toate cele patru oraşe în care compania este activă, adică în Timişoara (Piaţa Libertăţii), Arad (Piaţa Avram Iancu), Lugoj (Platoul Casei de Cultură) şi Craiova (Piaţa William Shakespeare).

Bike4Life presupune o pedalare de un kilometru, pe una dintre cele 20 de biciclete de fitness (indoor cycling) disponibile, iar pentru fiecare kilometru pedalat de către participanţi, Hella va dona doi euro către Spitalul de Copii din Timişoara.În cazul celorlalte oraşe, banii vor merge la secţiile de Gicologiei.

Timişorenii au început să pedaleze de la ora 11. În primele două ore s-au contorizat peste 500 de persoane.

Mai mult, la finalul sesiunii de pedalat, participanţii sunt recompensaţi cu un cadou şi sunt inscrişi într-o tombolă. Câştigător din fiecare oraş care va primi un voucher de cumpărături, în valoare de 1800 lei, din partea partenerului Sport Concept. 

Comments