PENAL – Fost ofiter de politie anchetat pentru braconaj

PENAL – Fost ofiter de politie anchetat pentru braconaj

PENAL Un echipaj al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei a oprit, în seara zilei de 18 august, pentru control, un autoturism în Câmpulung la Tisa, în zona „Întresăpâncioare”, în care se aflau doi bărbați din Sighet.
PENAL În urma controlului efectuat asupra autoturismului s-a descoperit în portbagaj un porc mistreţ.

Din primele cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că animalul a fost braconat, având în vedere că în autoturismul oprit au mai fost găsite opt cartușe de vânătoare, conform sighet247.

Poliţia de frontieră a predat cazul Poliţiei Române. Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Mateș, a declarat că mistrețul a fost predat Direcției Sanitar-Veterinare Maramureș în vederea stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au deschis pe numele celor doi bărbați dosar penal pentru infracțiuni de braconaj și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Se pare că niciunul nu deținea permis port-armă / permis de vânătoare.

Conform unor surse unul dintre ei este un fost ofițer de poliție, originar din Sighet, care a lucrat la Serviciul Pașapoarte în urmă cu mai bine de zece ani, unde a fost anchetat pentru luare de mită, părăsind astfel funcția deținută.

sursa info

Comments