Peste 13.000 de persoane au fost evacuate din calea incendiului Thompson care parjoleste California...


Incendiul de vegetatie Thompson care face ravagii in nordul Californiei a determinat autoritatile sa evcueze peste 13.000 de persoane. Focul care se propaga rapid a izbucnit marti in SUA, transmite agentia Xinhua, citata de Agerpres.


Incendiul Thompson, care a izbucnit in apropierea orasului Oroville din comitatul Butte, a parjolit deja aproximativ 8,5 kilometri patrati de teren pana marti seara, fara ca pompierii sa fi reusit sa il tina sub control, a anuntat Departamentul de Silvicultura si Protectie impotriva Incendiilor din California.


Ca urmare a izbucnirii focului, au fost emise ordine de evacuare obligatorie, dar si avertismente intr-o zona a comitatului Butte.


A fost declarata stare de urgenta locala


Autoritatile din Oroville au declarat urgenta locala marti seara, precizand ca flacarile vor continua sa afecteze zone geografice importante din oras pentru o perioada nedeterminata de timp.


Situatia este amplificata de temperaturile extrem de ridicate si de vantul care bate cu putere.


Incendiul a provocat si este foarte probabil sa provoace conditii extreme, cum ar fi intreruperi de energie electrica, deteriorari ale infrastructurii, copaci arsi, alunecari de teren pe versanti si daune structurale, au mentionat autoritatile din Oroville.


Guvernatorul din California, Gavin Newsom, a anuntat ca acest stat situat in vestul SUA a obtinut asistenta federala pentru raspunsul la incendiul Thompson.


FOTO: Profimedia


Comments