Peste piranha, devoratorul de oameni, gasit la Oradea, in apele Crisului Repede

Peste piranha, devoratorul de oameni, gasit la Oradea, in apele Crisului Repede

Peste piranha, devoratorul de oameni, gasit la Oradea, in apele Crisului Repede

Pestele era mort, insa comisarii de mediu se tem ca cineva ar fi putut arunca vreunul in paraul termal care curge in municipiu, unde pestii ar fi avut conditii de supravietuire, potrivit ebihoreanul.ro.

Seful Garzii de Mediu Bihor a confirmat descoperirea si a alertat si alte institutii, pentru declansarea unei anchete care sa conduca la identificarea persoanei iresponsabile care a aruncat pestele in Cris, dar si la lamurirea ipotezei privind eventuala existenta a Piranha in apa, mult mai calda, a Petei, unde ar putea ,,extermina" fauna specifica a paraului.

,,Sper sa fi fost un accident. Pestele a fost aruncat, recent, in Cris, probabil de un colectionar de pesti exotici. Vom incerca sa gasim persoana, pentru ca aceasta specie este un pericol pentru ecosistemul indigen, iar amenda pentru astfel fapte este intre 7.500 lei si 15.000 lei", a declarat comisarul sef al Garzii de Mediu Bihor, Sever Serbanescu. Bazinul fluviului Amazon din America de Sud gazduieste aproximativ 30 de specii de piranha, pesti deosebit de agresivi, cu dintii foarte ascutiti, care pot cu usurinta sa rupa carnea. Atacurile acestor pesti asupra oamenilor sunt ,,extrem de rare", dar se intampla atunci cand acestia nu sunt atenti in ce ape intra.

PIRANHA, LEGENDA DEVORATORULUI DE OAMENI DIN AMAZON

Bazinul fluviului Amazon din America de Sud gazduieste aproximativ 30 de specii de piranha, pesti deosebit de agresivi, cu dintii foarte ascutiti, care pot sfatia cu usurinta carnea. Atacurile acestor pesti asupra oamenilor sunt ,,extrem de rare", dar fiind intens mediatizate au creat legenda devoratorului de oameni, la fel ca in cazul rechinilor.

Comments