PIETRELE (29)

In acest spatiu, puteti citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE aparuta la Editura Eminescu in 1978.

XVIII

Pasira apoi prin coridorul intunecat spre camera batranei, Lazar in frunte cu un sfesnic in mana, Veta ultima, pentru ca a ramas sa mai adune de pe masa.

Trecuse cu mult de miezul noptii, si miezul noptii pe vremea aceea insemna intr-adevar ora douasprezece pentru ca noaptea incepea, mai ales toamna si iama, pe la opt, iar dimineata inainte de cinci.

Parasind incaperea in care au stat, Penescu, intotdeauna obositor, dar alteori trebuind sa fie convins sa povesteasca, se porni de data aceea singur, vinul probabil ca ii dezlegase limba. Spunea tocmai ceva despre teoriile care circulau in legatura cu desprinderea uneori dificila a spiritului de trup si povestea ultimele studii de palingeneza, in vreme ce Ama-rilli zambea in intuneric amintindu-si ca Veta ii descrisese cum rudele n-au putut sa se inteleaga in legatura cu modul in care sa fie inmormantata batrana: aceasta avea o pereche de cizmulite dintr-o piele deosebit de fina, incaltari pe care le cumparase cu zeci de ani in urma, chiar inainte de a cadea pentru prima oara la pat; problema era daca sa fie ingro-pata cu aceste cizmulite sau fara ele, Lazar preferand im-preuna cu altii ca incaltarile sa ramana in lumea aceasta si Preta era cu totul de acord, numai ca din cu totul alt motiv, pentru ca, zicea ea, stia ca daca cineva este coborat in groapa cu pantofi noi, dracu il cheama pe mort la dans si dantuieste cu el pi na ce-i rupe pielea de la pingele.

Apoi, dupa ce Lazar deschisese usa, luminarea nu avusese la inceput puterea de a le dezvalui intreaga incapere a batranei doamne. Penescu continua sa vorbeasca mai departe si nu se opri nici atunci cand Lazar slobozi o injuratura, ci doar cand o vazu pe Amarilli scotand un tipat si prinzandu-se de gatul celuilalt barbat.

La inceput, cand lumina patul, Lazar dadu de asternutul ravasit, fara ca cineva sa se odihneasca in el si trebui sa lase mai in jos luminarea pentru a i se infatisa capul batranei cu ochii holbati catre ei. Lui Amarilli i se paru ca fata aceea cu pielea parca tabacita artificial de catre un mester nepri-ceput nu este prin nimic legata de un corp. Doamna Gorunescu cazuse din pat si se rostogolise cine stie cum sub el, intinsa pe burta si doar cu fata iesind de sub picioarele mo-bilei. Pe deasupra, in timp ce ii privea, isi misca necontenit gingiile stirbe cu un zgomot pe care Amarilli il simtea undeva in maduva spinarii.

Lazar se scutura, dar femeia isi infipse adanc unghiile in bratele sale si fu nevoit s-o impinga cu toata puterea pentru a se desface de ea.

-- Va trebui s-o legam de acuma de pat, zise el tragand vartos de micul trup al batranei si tarandu-l afara de sub mobila.

Veta, care venise in fuga la tipetele lui Amarilli, se repezi si ea sa-l ajute, indemnandu-l sa aiba grija.

-- Da-o-ncolo! Nu vezi ca azi e pusa pe pacaleli si pe plimbari?

Batrana isi lovea tot mai tare gingiile si Amarilli simtea ca nu mai poate suporta, vru sa iasa afara, dar o ingrozea intunericul, ramase sprijinita cu fruntea de perete. Penescu se agita fara rost in jurul celorlalti, incercand sa fie de folos, dar mai tare incurcandu-i.

-- Stai, zise Veta in timp ce o puneau pe batrana inapoi in pat, vrea sa spuna ceva.

Ascultara, dar doamna Gorunescu isi lovea mai departe doar gingiile stirbe.

-- Ma duc sa aduc o lingura si o cratita, mai spuse Veta. Poate daca bat putin cratita, se potoleste.

-- Nu te duci niciunde! Maine o sa pofteasca sa-i anga-jam pe cineva sa-i cante in fiecare noapte din oale.

Dar batrana vorbi totusi, a doua oara in ultimii ani si in ziua aceea. Inceputul nu l-au inteles nici unul dintre cei de fata.

-- …si era frumos si auriu tare… zice Dumnezeu catre mine: tu de duci in partea in care merg cei care au murit de cateva ori. SI m-am dus si era tare frumos, dar cam gol: nu era nimic, nici pamant nici cer, ca intr-un nor. Dar daca te gandeai la cineva, acela aparea si, cand nu te mai gandeai la el, disparea. Si l-am vazut si pe Lazar acolo, la cei care au mai fost, dar nu era singur, mai era cu cineva si cand m-am uitat mai bine sa vad cu cine se tot plimba si i-am vazut chipul aluilalt, am observat ca acela era Lazar si nu primul. Si pe urma am privit iarasi la acesta si n-am mai stiut ce sa spun; nu semanau deloc unul cu celalalt, dar amandoi erau el, si atunci m-am inspaimantat: unul dintre ei nu era ade-varat, ca nu poti sa semeni in acelasi timp cu doua chipuri deosebite! Dar pe urma am uitat de el si l-am lasat sa cer-seasca, chit ca m-am mirat ca si acolo se mai cerseste, si am vrut sa mi-i imaginez pe bietii mei parinti. Dar nu imi adu-ceam aminte de chipurile lor si ei imi apareau ca doua fiinte fara fete si, cum ma intrebam cine sunt, ei se topeau ca untul in lapte si nu mai era decat suprafata aceea ca interiorul unui nor. Dar doream din tot sufletul s-o mai vad o data pe mama si trupul acela fara trasaturi imi tot aparea in fata si se indeparta cand ma speriam de el…

Dupa aceea iar nu se putu intelege nimic din bolboroseala batranei pana ce o auzira spunand ceva despre un husar si un ofiter francez de pe timpul marilor campanii napoleo-niene, era un soi de poveste dintre cele pe care le istorisesc intotdeauna femeile batrane atunci cand isi amintesc de lumi-noasele zile ale amorurilor lor din tinerete. Pe urma adormi fericita.

In timp ce Veta era inca ocupata s-o acopere, iar Lazar ii comenta apetitul de vorba, Amarilli scancea sa fie scoasa de acolo pentru ca nu mai suporta, innebuneste daca mai ramane, nu mai poate sta in camera aceea nici o secunda.

-- Daca va simtiti atat de rau la noi, nici nu trebuie sa mai veniti, ii spuse Veta cu siguranta pe care o simtea ori de cate ori se afla in preajma batranei.

Mai mult ca sigur ca Amarilli n-o auzi, iesi pe coridor, dar nu indraznea sa se indeparteze prea mult din cauza intu-nericului si scancea ca un copil, chemandu-l pe Lazar s-o scoata in strada.

-- Sigur, si pe urma va trebui s-o conduci si acasa, pen-tru ca banuiesc ca o doamna nu se poate plimba noaptea singura pe strazi. Si, in afara de asta, o doamna care este atat de sensibila si nu poate sa vada decat frumosul, de exemplu sa asculte muzica interpretata de Brahms, dar in nici un caz pe aceasta batrana sarmana a carei prezenta o dezgusta si o sperie. Pentru a ingriji batranii suntem buni… suntem de ajuns si noi, celelalte…

-- Nu sunteti mai buna ca mine, zise Amarilli, care se reintoarse pana la urma inapoi in incapere, nu-i vina mea ca nu pot sa suport anumite situatii, iar despre Brahms n-ar trebui sa vorbiti asa, nu faceti decat sa va umiliti singura…

-- Lasa, ca-mi mai dai si dumneata o mana de ajutor!

Lazar o lovi, si Veta cazu peste pat, dar se ridica imediat.

-- Daca te mai apropii de mine in fata acestei femei, ii spuse ea, dar se opri pentru ca nu gasi nici o amenintare… Era pentru prima oara ca-l infrunta pe fata si mai ales cu martori.

El se apropie din nou, dar Vetei ii trecu prin cap singura idee care se dovedi eficienta: sufla in luminarea care se afla langa ea si lasa incaperea in bezna.

Cealalta incepu sa tipe, si atunci Veta incepu sa rada cu un glas ce parca nu mai era al ei, o clipa crezura ca rade batrana.

Amarilli fugi afara in coridor si, lovindu-se de peretii acestuia, ajunse la usa si reusi sa iasa in curte. Lazar si Penescu o urmara, dar gazda intra in camera in care fusesera la inceput, aduse o noua lumanare, i-o puse lui Penescu in mana, disparu iarasi si reveni cu bastonul si palaria.

Iesira toti trei in strada, Penescu ramanand in urma si disparand in umbra unui gard, bautura pe care o bagase in el cerand sa fie eliminata.

The post PIETRELE (29) appeared first on Cotidianul RO.