Planul Chisinaului pentru a reduce influenta Rusiei in Transnistria. De ce ,,poate insemna sa arunca...


Pentru prima data in ultimele trei decenii, Republica Moldova poate rupe legatura energetica pe care o are cu Transnistria, o parghie necesara pentru a-i indeparta pe rusi din acest teritoriu, potrivit unei analize publicate de Politico. O astfel de miscare risca insa sa declanseze o criza umanitara in tara.


De la obtinerea independentei in anii '90, Republica Moldova este blocata intr-un conflict inghetat cu Rusia din cauza Transnistriei, o regiune separatista cu peste un sfert de milion de locuitori, sustinuta de Kremlin si aflata la granita de est a Moldovei, aminteste site-ul Politico.


Republica Moldova primeste energie ruseasca la pret redus prin intermediul Transnistriei, care primeste, in schimb, sute de milioane de euro pe an, ceea ce i-a permis Moscovei sa pastreze controlul asupra fasiei de pamant de la frontiera Moldovei cu Ucraina, unde sunt stationate trupele sale, in ciuda obiectiilor Chisinaului.


Centrala electrica Cuciurgan din Transnistria, detinuta de rusi, este cea mai mare sursa de energie a Moldovei, furnizand aproximativ patru cincimi din energia tarii in schimbul a sute de milioane de euro pe an. De asemenea, Moldova se bazeaza pe cablurile de inalta tensiune care trec prin Transnistria, ceea ce confera regiunii - si partenerilor sai rusi - o influenta si mai mare.


,,Frumusetea acestui lucru pentru rusi a fost ca, prin cumpararea de energie electrica din regiunea transnistreana, practic finantam separatismul din propria noastra tara", a declarat ministrul moldovean al energiei, Victor Parlicov.


,,Moldova nu mai depinde de Transnistria"


Situatia este insa in schimbare pentru ca, in ultimii ani, Republica Moldova s-a apropiat de UE sub conducerea pro-europeana a presedintei Maia Sandu. Astfel, Bruxelles-ul a oferit Chisinaului zeci de milioane de euro pentru a construi infrastructura si pentru a consolida conexiunea sa la retelele energetice europene, compensand astfel costurile aprovizionarii din alte parti. Acest lucru inseamna ca Moldova nu mai trebuie sa cumpere gazul din Transnistria.


,,Moldova nu mai depinde de Transnistria. Cand vine vorba de gaz, noi cumparam gaz de pe piata internationala. Pe partea de electricitate, construim linii de inalta tensiune pentru a ne conecta la Romania", a explicat ministrul moldovean de externe, Mihai Popsoi, pentru Politico.


Riscul crizei umanitare


Renuntarea la dependenta de energia primita prin Transnistria vine insa cu probleme atat pentru guvernul moldovean, cat si pentru Tiraspol.


Oprirea platilor catre Transnistria ar duce la prabusirea bugetului republicii separatiste si ar lasa sute de mii de oameni fara venituri si fara servicii de baza. O astfel de provocare pentru o tara de marimea Republicii Moldova ar echivala cu reunificarea Germaniei dupa caderea Zidului Berlinului, noteaza publicatia citata.


In acest context, ministrul Victor Parlicov afirma ca ,,elitele din Transnistria recunosc deja ca noi cumparam electricitate din regiune nu pentru ca trebuie, ci pentru ca alternativa este sa aruncam regiunea intr-o criza umanitara".


Republica Moldova este constienta ca distrugerea motorului economic al Transnistriei va avea consecinte asupra cetatenilor sai, cei pe care doreste sa ii reintegreze in societatea moldoveneasca.


,,Vorbim de pana la 300.000 de persoane, aproape toti sunt cetatenii nostri, si trebuie sa li se ofere servicii de baza", a mai spus Parlicov.


La mai bine de trei decenii de la ruperea Republicii Moldova de URSS, 1.500 de soldati rusi se afla in continuare in Transnistria, care si-a dezvoltat propriile forte armate, servicii publice si sisteme de pensii, toate finantate din vanzarile de energie ruseasca ieftina catre Moldova.


,,Rezolvarea problemei energetice cu Transnistria ar fi un pas important inainte"


De cand Maia Sandu a ajuns la putere in 2020, Republica Moldova a facut progrese in combaterea coruptiei, reformarea institutiilor publice si consolidarea democratiei. Pentru eforturile sale, tara a primit anul trecut statutul de candidat la UE, iar discutiile privind aderarea la blocul comunitar sunt in curs de desfasurare.


Totusi, exista semne de intrebare legate de posibilitatea ca Moldova sa adere la UE in conditiile in care are un conflict separatist si trupe rusesti stationate pe teritoriul sau.


Politicienii europeni au sugerat ca problema Transnistriei ar putea fi rezolvata inainte ca si cererea Moldovei de aderare sa treaca de ultimul obstacol. In schimb, liderii moldoveni cer Bruxelles-ului sa nu lase Moscova sa determine soarta tarii in cadrul UE.


,,Rezolvarea problemei energetice cu Transnistria ar fi un pas important inainte. Dar va fi acest lucru suficient pentru ca Transnistria sa se integreze incet, dar constant in tara?", se intreaba Viola von Cramon-Taubadel, o eurodeputata germana si membra a comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.


In luna martie, oficialii din Transnistria au cerut Kremlinului sa protejeze regiunea ,,impotriva presiunii Republicii Moldova", sustinand ca aceasta organizeaza o blocada economica, in ciuda fluxului zilnic de bunuri si servicii care trece prin punctele de control rusesti.


Presedintele rus Vladimir Putin si conducerea de la Moscova si-au intensificat retorica impotriva Republicii Moldova dar, noteaza Politico, capacitatea Rusiei de a interveni in aceasta situatie este limitata.


Cu toate acestea, Moscova poate crea probleme pentru Moldova, adauga publicatia citata, care aminteste ca, anul trecut, serviciile de informatii ale Kievului au avertizat ca au interceptat un plan al Moscovei de a organiza o lovitura de stat si de a o inlatura pe Maia Sandu.


Astfel, alegerile prezidentiale si parlamentare programate pentru luna octombrie vor fi un moment critic pentru ca moldovenii sa isi decida viitorul, precum si o ocazie pentru puteri externe precum Rusia de a se amesteca in situatia interna a tarii.


Foto: Profimedia


Comments