Podul peste Tisa este o necesitate, nu un moft!
Comunitatea maramureşenilor de dincolo de Tisa ne-a sărit în ajutor imediat după căderea lui Ceauşescu. Românii din URSS (pe atunci) au fost primii care şi-au ajutat confraţii din Maramureşul din stânga Tisei, venind cu diverse ajutoare aduse pe la Halmeu, făcând un ocol de 180 de kilometri, în condiţiile în care între Slatina (Solotvino) şi Sighet bunăoară este doar râul de frontieră. Între 1986-1990, rudeniile de gradul I şi II de pe cele două maluri rămase în ţări diferite se puteau vizita reciproc pe baza unor documente greu de obţinut. Trecerea graniţei se făcea o dată pe săptămână pe jos, peste podul de cale ferată Câmpulung la Tisa-Terestva.
Reamintim că după 1946, când Uniunea Sovietică a tras gardul de sârmă ghimpată pe graniţa de stat, au fost despărţite brutal nu doar mii de familii de români, ucraineni, maghiari sau evrei din Maramureşul voievodal, dar chiar şi două localităţi au fost rupte în două, din birou! E vorba de comuna Bocicoiul Mare rămasă în România şi Bocicoiul Mic, jumătatea rămasă în statul vecin, respectiv Teceul Mic la noi şi Teceul Mare, dincolo.
În primăvara lui 1996, când a fost invitat în oraşul natal, la ceremonia de înmânare a Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei, scriitorul Elie Wiesel a mers şi la Bocicoiu Mare pentru a pune flori la mormântul bunicilor săi. Atunci a aflat de la localnici că cimitirul evreiesc a rămas pe celălalt mal al Tisei.
Aşadar, refacerea punţilor de legătură între comunităţile de pe cele două maluri a fost primul obiectiv de realizat după căderea regimului comunist. Mai mult, românii din Transcarpatia au solicitat încă de pe atunci şi deschiderea unui consulat al României în zonă. După ce s-a înfiinţat Consulatul general de la Cernăuţi (1996), nimeni n-a mai sperat la o reprezentanţă a României în Transcarpatia. Şi totuşi, minunea s-a întâmplat în luna mai, anul trecut, când a luat fiinţă Consulatul României la Solotvino (Slatina). În ultimele luni s-au repus pe tapet de cele două părţi (române şi ucrainene) şi deschiderea sau redeschiderea unor puncte de trecere a frontierei în judeţul Maramureş, cunoscut fiind că singurul PTF funcţional este cel rutier (autoturisme + pietoni) între Sighet-Slatina, pe podul cu un singur fir de circulaţie, realizat pe piloni din beton armat în 1999-2000, cu 6 tabliere din lemn şi două metalice, deschis oficial în 2007. După 8 luni a fost închis şi refăcut în 2008 (suprastructura din lemn, calea de rulare şi cele 6 deschideri). Acest pod, această punte a apărut din întâmplare sau din noroc. Cum?
Încă de pe vremea primului Consiliu Local Sighet 1992, s-a pus problema realizării podului rutier din beton armat pe 4 benzi de circulaţie, în zona lacului lui Năsui, la Tepliţa – Biserica Albă, iar zona de pa malul românesc, de vreo 60 de hectare să fie declarată Zonă Liberă de Comerţ! Au trecut 25 de ani de atunci, dar nimeni nu s-a gândit că un pod cu 4 benzi ar fi aidoma unei autostrăzi de 500 de metri care leagă două uliţe! Altfel spus, un pod normal din beton armat pentru traficul rutier greu este necesar, chiar dacă ar avea o singură bandă de circulaţie, 4 benzi fiind necesare doar pe mal, în zona de aşteptare şi control. Acest pod numit şi ”economic” ar contribui nu doar la intensificarea schimburilor de mărfuri între cele două ţări, ci la scurtarea unor trasee de transport internaţional rutier dar şi la valorificarea punctelor de atracţie turistică din cele două regiuni prin înlesnirea grupurilor organizate de turişti care vin dinspre Moldova, Bucovina şi se îndreaptă spre Oaş, să străbată cu autocarul întreg Maramureşul voievodal. În prezent, la frontiera cu Ucraina sunt doar două PTF rutiere (normale), în judeţele Suceava şi Satu Mare, la o distanţă de circa 300 de kilometri!
Guvernele s-au tot schimbat, politicienii la fel. Când era linişte în ţară, era gâlceavă între autorităţile locale şi judeţene, podul economic rămânând doar pe hârtie. Aşa s-a născut podul istoric, printr-o asociere între Primăria Sighet, pe de o parte şi Primăria Slatina şi Asociaţia Social Culturală ”George Coşbuc” a Românilor din Transcarpatia, pe de altă parte s-a accesat în 1999-2000 un proiect transfrontalier, iar ”băieţii s-au apucat de lucru înainte de obţinerea tuturor aprobărilor. Adică, dacă vrei, atunci poţi!
Acum, gurile rele spun că la Sighet nici măcar actele de proprietate pentru terenul de la viitorul pod Sighet-Biserica Albă nu sunt în regulă!
De ce nu se construieşte acest pod lângă actualul pod istoric? Din cauza infrastructurii rutiere din Slatina, care nu permite traficul rutier de mare tonaj sau gabarit. De ce nu se deschide un punct rutier terestru la Remeţi? În Comuna Remeţi, Tisa reintră pe teritoriul Ucrainei, frontiera continuându-se pe uscat. La 3 km de DN 19, într-o zonă de şes, autorităţile române au dorit deschiderea unui PTF, dar locuitorii localităţii de dincolo de gard s-au opus. Acum, autorităţile din cele două ţări au reluat ideea, dar e greu de crezut că s-ar putea realiza un drum adecvat traficului rutier greu printre casele vecinilor din Ucraina. O altă variantă năstruşnică, venită tot din birou, ar fi deschiderea unui punct la Poienile de Sub Munte, spre regiunea Ivano-Frankivsk. De la DN 18 până la Poieni sunt 22 de km, iar de aici, până la graniţă (1.400 m altitudine) încă pe atâţia, pe un drum accidentat, stâncos, pe care nici călare nu-l poţi străbate, vara. Iarna, nici pasărea nu zboară pe acolo!
Ca atare, podul din beton între Sighet şi Biserica Albă trebuie făcut cât mai repede, întrucât podul istoric a fost doar o variantă ajutătoare, garanţia lui fiind pe expirate, la suprastructura din lemn! Podul ar trebui să rămână doar pietonal, iar circulaţia auto să fie preluată de noul pod economic.
Grăbiţi-vă, fraţilor! Nu vreau să mai caut în calendar în ce an pică Paştele…
Comments