Politistii vor fi la datorie in perioada minivacantei

Politistii vor fi la datorie in perioada minivacantei

Politistii vor fi la datorie in perioada minivacantei

Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Maramureş a luat măsuri suplimentare pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranţă Adormirea Maicii Domnului. Astfel, în perioada 12-15 august, peste 600 de poliţişti vor acţiona pentru păstrarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. În aceiaşi perioadă, 408 poliţişti de ordine publică, 127 de poliţişti rutieri, 61 de poliţişti de investigaţii criminale, precum şi poliţişti de investigarea criminalităţii economice, din cadrul structurii de arme, explozivi şi substanţe periculoase sau din cadrul altor formaţiuni, vor fi angrenaţi în misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor fi prezenţi şi vor acţiona atît pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asi­gurării unui climat public de ordine şi siguranţă cît şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.
Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către locaşurile de cult, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere. Astfel, efectivele de poliţie rutieră vor fi prezente pe tronsoanele de drumuri naţionale din judeţ şi vor utiliza, în medie zilnic, 18 mijloace auto, dintre care 9 dotate cu aparatură radar. Pentru ca Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vă recomandă să aveţi în vedere cîteva măsuri de autoprotecţie. În eventualitatea în care plecaţi în minivacanţă şi pentru ca locuinţa dvs. să fie în siguranţă: rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa; închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie; nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi. Pentru siguranţa autoturismului: atunci cînd opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile; obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante; parcaţi pe cît posibil în locuri special amenajate şi luminate; manifestaţi prudenţă atunci cînd vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute. Pe perioada sejurului: cînd ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel; evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături; banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului; dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate; deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocări; evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate; dacă hotărîţi să petreceţi minivacanţa în străinătate, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective. Pentru orice infracţiune la care sînteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cît mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

Comments