Porturile de la Marea Neagra, inchise din cauza vantului puternic

Porturile de la Marea Neagra, inchise din cauza vantului puternic


Vantul puternic a determinat autoritatile portuare sa inchida toate porturile de la Marea Neagra, atat pentru transportul maritim, cat si pentru cel fluvial, informeaza miercuri Centrul Infotrafic al Politiei Romane.


Centrul Infotrafic precizeaza ca circulatia rutiera se desfasoara miercuri dimineata in conditii de ploaie in judetele aflate sub atentionare cod galben si portocaliu de precipitatii, precum si in majoritatea zonelor tarii. Potrivit sursei citate, nu au fost impuse restrictii de circulatie pe autostrazi sau pe drumurile nationale.


Pe drumurile inalte de munte ale judetelor Dambovita, Gorj, Sibiu, Valcea si Vrancea ninge, s-a actionat atat cu utilaje de deszapezire, cat si cu material antiderapant, fara probleme deosebite, anunta sursa citata.


De asemenea, Centrul Infotrafic anunta ca toate porturile de la Marea Neagra sunt inchise, atat pentru transportul maritim, cat si pentru cel fluvial, din cauza vantului puternic.


Pe arterele rutiere principale, si anume Autostrada A1 Bucuresti - Pitesti, A2 Bucuresti - Constanta, A3 Bucuresti - Ploiesti si DN 1 Ploiesti - Brasov, circulatia se desfasoara de asemenea in conditii de ploaie. Carosabilul este umed, nealunecos, temperaturile in general fiind pozitive.


Pentru reducerea riscului rutier cand sunt precipitatii, soferii sunt sfatuiti sa adapteze viteza la conditiile de trafic si drum, luand in considerare ca distanta de franare creste pe un carosabil umed, sa sporeasca atentia la volan, sa foloseasca sistemele de iluminare si dezaburire si sa evite efectuarea manevrelor periculoase, marind distanta de siguranta intre vehicule, mai transmite Centrul Infotrafic.


Comments