Postul Pastelui 2019. Este sau nu bine sa folosim retelele de socializare, in aceasta perioada? Pari...

Postul Paștelui 2019. Este sau nu bine să folosim rețelele de socializare, în această perioadă? Părintele Ionuț Mavrichi explică totul © arhivă

Postul Paștelui este considerat a fi cel mai dur post din tot anul, iar creștinii se străduiesc să-l ducă mereu la bun sfârșit. Cu toate acestea, trăim într-o eră a tehnologiei, de care am devenit dependenți. Părintele Ionuț Mavrichi explică dacă este sau nu bine să folosim rețelele de socializare, în Postul Paștelui. 

Prezent într-o emisiune de televiziune, părintele Ionuț Mavrichi a explicat dacă este sau nu bine să folosim rețelele de socializare, în Postul Paștelui. 

„Postul este de mai multe feluri. O instanță este aceea de a ne abține de la alimente. În tradiția occidentală, fiecare post înseamnă să renunțăm la ceva ce ne face foarte multă plăcere sau adicția noastră, la care ar trebui să renunțăm. Și cum fiecare dintre noi ne uităm nevrotic la telefon...Ce e important este ca în ceea ce ne abținem să substituim cu rugăciunea, cu partea spirituală, cu atenția pe care le-o acordăm celor din viața noastră. 

E bine să luăm acest lucru ca o invitație de a conștientiza lucrurile de care suntem dependenți. Postul nu înseamnă să ne îmbrăcăm cum se îmbrăcau bunicii noștri, trebuie să fim noi înșine, să ne simțim bine, să respectăm regulie din lumea în care trăim. E important să transpară frumoasa relație pe care ne-o dorim cu toții. Fumatul în sine este un lucru care ne dăuneaază, dincolo de orice aspect legat de spiritualitate, e un comportament care ne face rău fizic. E păcat! Postul este o invitație de a ne gândi la dependențele noastre. Trăim într-o lume care ne presează, dar găsim o jumătate de oră să ne rugăm, găsit și putem să îi oferim lui Dumnezeu 2 ore duminica” a povestit părintele Ionuț Mavrichi. 

R.D.


Comments