PREMIERA NATIONALA, IN BAIA MARE - 2 proiecte de 10 milioane de euro pentru solutionarea problemelor...

Zece milioane de euro vor ajunge in comunitatea baimareana pentru solutionarea problemelor sociale, educative, medicale, economice dar si pe cele cu caracter locativ.

Este vorba despre doua proiecte cu finantare europeana care au fost recent aprobate si care urmeaza sa fie implementate in urmatorii trei ani.

Primarul Catalin Chereches, a informat baimarenii despre aceste proiecte printr-o postare pe Facebook. Primarul spune ca, primul proiect vizeaza zona Ferneziu in intregime, pana la zonele Horea, Cuprom, iar cel de-al doilea cuprinde bulevardul Unirii de la Catedrala Ortodoxa Episcopala ,,Sfanta Treime" pana la zona Meda.

Obiectivele acestor proiecte sunt:

  • subventii care se impart astfel: 70 de firme primesc 25.000 euro, 200 de gospodarii, case si apartamente, vor beneficia de 2.000 euro fiecare, bani necesari pentru a reabilita locuintele cetatenilor care locuiesc in aceasta zona.
  • din punct de vedere educational, timp de trei ani, 330 de copii vor beneficia de tot ceea ce inseamna programe after school, dar si de rechizitele necesare.
  • infiintarea unui cabinet stomatologic mobil, precum si servicii de asistenta medicala la domiciliu, acestea din urma fiind destinate special persoanelor varstnice
  • infiintarea incubatorului de activitati sociale, socio-medicale si antreprenoriale prin reabilitarea centralei termice situata pe bulevardul Republicii (zona Liceul Sportiv – costuri: 1.340.000 lei), spatiul urmand a fi folosit atat pentru furnizarea serviciilor socio-medicale cat si a interventiilor in domeniul ocuparii fortei de munca.
  • realizarea unui program de sanatate mentala pentru copii

De cele doua proiecte vor beneficia peste 1.300 de baimareni, iar obiectivul general al proiectelor este acela de a creste calitatea vietii in comunitatea marginalizata in care exista populatie apartinand minoritatii rrome, prin furnizarea de interventie integrata in corespondenta cu nevoile individuale si ale gospodariei din care fac parte.

,,Pentru mine este o bucuriei ca dupa atatia ani de munca sa fim astazi singurul municipiu care are doua proiecte aprobate. Cele doua proiecte sunt oarecum in oglinda, doar ca vizeaza comunitati diferite si au fost gandite ca parteneriat intre administratia publica locala, scoli, biserici, respectiv societatea civila. Suntem multumiti ca am reusit sa aducem cea mai mare suma de pana acum in Municipiul Baia Mare, cu o cofinantare extrem de mica: 2%. Avem subventii pentru agenti economici, pentru beneficiari, vom reabilita locuinte, sali de clasa, precum si o centrala dezafectata", arata Catalin Chereches.

ActualMM

The post PREMIERA NATIONALA, IN BAIA MARE - 2 proiecte de 10 milioane de euro pentru solutionarea problemelor sociale, educative, medicale, economice si locative appeared first on actualmm.ro.

Comments