Premierul Theresa May doreste rengocierea acordului pentru Brexit
Theresa May doreşte redeschiderea negocierilor asupra acordului privind Brexitul încheiat la sfârşitul anului trecut cu Uniunea Europeană, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic.
"Acest lucru înseamnă redeschiderea acordului de retragere", a adăugat acesta, menţionând că guvernul de la Londra rămâne "hotărât să plece (din UE) la 29 martie", aşa cum este prevăzut.
Întrebat în legătură cu reacţia Bruxellesului la o astfel de evoluţie, în condiţiile în care UE a exclus relansarea negocierilor privind Brexitul, purtătorul de cuvânt a spus că "mesajul liderilor europeni este clar, vor o retragere cu acord şi înţeleg că acest lucru este atât în interesul UE cât şi al Marii Britanii".
Theresa May a declarat marţi dimineaţa la reuniunea cabinetului său că "vor fi necesare schimbări juridice în ce priveşte (clauza de) 'backstop' pentru a obţine susţinerea Camerei Comunelor".
Acordul negociat de Theresa May cu liderii UE a fost respins cu o majoritate largă la jumătatea acestei luni de parlamentul britanic, în mare parte din cauza aşa-zisului 'backstop', clauză ce prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună care să împiedice reapariţia unei aşa-numite ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord.
Theresa May a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.
Comments