Presedintele iranian, primit in premiera de catre marele ayatollah Sistani in Irak

Presedintele iranian, primit in premiera de catre marele ayatollah Sistani in Irak

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a fost primit miercuri de marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate a majorităţii şiite din Irak, influentul demnitar irakian refuzând în trecut să se întâlnească cu predecesorul liderului de la Teheran, informează AFP.

Apelul marelui ayatollah Sistani la combaterea jihadiştilor în 2014 în Irak a dus la crearea Hachd al-Shaabi, unităţi paramilitare formate din civili care au pus mâna pe arme şi mai ales din miliţii şiite finanţate şi înarmate de către Iran.

De atunci, aceste forţe au fost înregimentate în cadrul unor trupe regulate, iar numeroşi foşti combatanţi pro-Iran au intrat în parlamentul de la Bagdad. Marele ayatollah Sistani respinge orice ingerinţă străină.

Iranul şi Irakul au purtat un război sângeros între 1980 şi 1988, dar relaţiile lor s-au dezvoltat în mare măsură după căderea lui Saddam Hussein în 2003.

De atunci, Iranul, majoritar şiit la fel ca Irakul, a devenit al doilea partener comercial al ţării bogate în petrol.

El a jucat un rol major în faţa grupării jihadiste Statul Islamic, împotriva căreia SUA, un alt aliat al Irakului, luptă în fruntea unei coaliţii internaţionale, care a oferit un sprijin aerian crucial.

Marele ayatollah Sistani - lider religios al majorităţii şiite din Irak şi al unor şiiţi iranieni - se află la conducerea şcolii religioase din Najaf, oraş sfânt la sud de Bagdad, marea rivală a celui din Qom în Iran.

În 2013, liderul religios octogenar, care nu apare niciodată în public şi nu face nicio declaraţie, lăsându-i pe cei doi reprezentanţi ai săi să rostească în numele lui predicile săptămânale, a refuzat o întâlnire cu preşedintele iranian de la acea vreme, Mahmoud Ahmadinejad.

Rouhani pledează de la începutul întâlnirilor sale de luni cu liderii irakieni la Bagdad, Kerbala şi Najaf pentru întărirea relaţiilor bilaterale, în timp ce SUA exercită presiuni asupra Irakului să le restrângă.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments