Presedintele sindicatului din TVR a facut mai multe sesizari legate de situatia institutiei: Investi...

Preşedintele SPUS TV Dragoş Bocanaciu a declarat, pentru Paginademedia.ro, că plângerile au vizat colaborarea TVR cu regia de publicitate Splendid Media, în urma căreia postul public ar mai avea de primit peste cinci milioane de euro, dar şi achiziţia în leasing a 140 de autoturisme, în condiţiile în care instituţia are doar 80 de şoferi. 

Totuşi, Bocanaciu precizează că nu ştie dacă plângerile sindicatului au legătură cu solicitarea procurorilor DNA de a cerceta contractele comerciale ale televiziunii publice din ultimii zece ani. „Mi-aş dori să fie meritul sindicatului pentru aceste acţiuni. Dar nu am aceste informaţii. Şi noi am făcut ce am putut. Am o problemă pe care chiar vreau să o explic foarte clar: la nivel de zvonuri, de bârfe, de am auzit că, sunt foarte multe lucruri anormale pe care le auzi pe culoarele televiziunii române. Numai că noi nu am făcut plângeri penale până nu am avut documente şi certitudinea că plângerea noastră este una serioasă şi va fi luată în lucru“, a explicat preşedintele SPUS TV pentru site-ul citat. 

De asemenea, acesta salută decizia DNA de a face investigaţii, însă subliniază că acest lucru ar fi trebuit făcut mai devreme: „Ei «trag» de un fir pe care câteodată îl descoperă ei, câteodată îl oferă cineva. Şi din firul respectiv apar mai multe lucruri. Oricum, ceea ce face acum DNA-ul este un lucru pe care trebuia să-l facă de foarte mulţi ani. Mai bine mai târziu decât niciodată. Aceste investigaţii sunt foarte bune, vrem să ştim şi noi cine este de vină, dar rămâne problema cea mare legată de finanţarea televiziunii române.“

Comments