Prima aparitie a miliardarului Jack Ma, dupa o pauza de trei luni. Ce a spus omul de afaceri

Prima aparitie a miliardarului Jack Ma, dupa o pauza de trei luni. Ce a spus omul de afaceri

Prima aparitie a miliardarului Jack Ma, dupa o pauza de trei luni. Ce a spus omul de afaceri


Fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, a aparut, miercuri, intr-o conferinta video live cu 100 de profesori din mediul rural din China, informeaza BBC.


Miliardarul, care nu mai fusese vazut din luna octombrie a anului trecut, s-a adresat profesorilor intr-un eveniment organizat de fundatia sa de caritate, conform Tianmu News, un portal de stiri sustinut de guvernul provincial din Zhejiang.


Imbracat cu un pulover bleumarin, Jack Ma a vorbit dintr-o camera cu pereti de marmura gri si covor cu dungi, fara sa poata fi stabilita exact locatia in care miliardarul se afla.


De obicei, acest eveniment anual este organizat in statiunea Sanya.


,,Nu ne putem intalni in Sanya din cauza epidemiei", a spus Ma, care a dat asigurari ca dupa ce pandemia de COVID-19 va fi invinsa, evenimentul se va desfasura ca in anii trecuti.


Jack Ma a inceput sa aiba probleme la scurt timp dupa ce a criticat autoritatile de reglementare din China si bancile de stat. Ca urmare a discursului sau, autoritatile chineze au suspendat listarea la bursa a companiei Ant Group.


Mai mult, autoritatile chineze au declansat o ancheta in legatura cu Alibaba, cea mai cunoscuta companie a lui Jack Ma, in privinta unor presupuse practici monopoliste.


De asemenea, Jack Ma a fost inlocuit din emisiunea Africa's Business Heroes, un show de talente pe care l-a creat si dedicat antreprenorilor.


Foto: EPA





Comments